contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

A Fost “sarea în Bucate”, Februarie 2013

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Dacă anul trecut, în aceeaşi perioadă, la primul eveniment culinar de la Casa “Mara” din Slănic-Prahova, am avut parte de nămeţi de doi metri înălţime şi de ninsoare (îmi vine să apun că “ningea ca în poveşti”, deşi nu-mi aduc aminte de vreo poveste de-a noastră în care să ningă), sâmbătă şi duminică 2-3 februarie 2013 vremea a fost plăcută, relativ călduroasă pentru această perioadă, fără zăpadă, ba chiar am avut parte şi de soare.


A fost cel de-al zecelea eveniment de gătit în aer liber pe care l-am găzduit şi vă voi spune că a ieşit foarte bine, aşa cum mă şi aşteptam, de fapt. Reuşim deja să ne organizăm foarte bine, iar clima ne-a fost aliată. Am avut din nou parte de un grup de oaspeţi omogen, persoane cam de aceeaşi vârstă (25-35 de ani), interesate de gătit, relaxate, optimiste şi bine dispuse. Pot spune că a fost, poate, cel mai “vorbăreţ” dintre evenimente, căci am povestit continuu şi am răspuns la zeci de întrebări legate de modalitatea de a găti unele ingrediente, de reţetele din meniu sau de cultura culinară.


Fiindcă am adus vorba despre meniu, acesta a fost unul românesc, aproape tradiţional. Spun “aproape”, fiindcă fiecare preparat a fost gătit puţintel altfel, asezonat diferit şi, uneori, chiar cu ingrediente un pic diferite faţă de original. Îl trec în revistă pe scurt:

Sâmbătă la prânz:
- duo de supă cremă de cartofi şi morcovi, cu topping de bacon crocant
- pui cu smântână şi ciuperci, cu sos de hrean şi muştar
- prăjitură de nucă
- vin spumant Prahova Valley
- vin alb Prahova Valley Chardonnay Special Reserve


Sâmbătă la cină:
- bulz de mămăligă cu umplutură de amestec de brânzeturi, unt-gremolata şi bacon
- tocană picantă de vită cu cepe mici, gătită în sos de vin roşu, servită cu salată de varză acră cu chimen
- tort de mere
- vin fiert
- ţuică fiartă
- vin spumant Prahova Valley
- vin roşu Prahova Valley Fetească Neagră Special Reserve


Duminică la micul dejun:
- salată de roşii şi castraveţi cu miez de lapte
- 3 feluri de creme de brânzeturi cu verdeţuri aromate şi mirodenii
- platouri cu brânzeturi asortate
- ouă
- sosuri condimentate, de casă
- dulceţuri de casă
- unt
- cafea


Toate preparatele, inclusiv deserturile, au fost gătite pe grătarele OutdoorChef Ascona 570MX, de la campinggrill.ro, care s-au dovedit încă o dată versatile şi eficiente. Evenimentul s-a mai bucurat de colaborarea, deja tradiţională, cu Delaco, Cramele Halewood şi Kotanyi România, care au oferit brânzeturile, vinurile şi mirodeniile.



Următorul eveniment va avea loc pe 2-3 martie 2013. Foarte probabil voi schimba meniul de iarnă şi mă voi gândi la ceva primăvăratec, cu arome şi gusturi mai uşoare şi mai proaspete. Voi reveni cu amănunte în timp util.



Mulţumiri lui Răzvan şi Camil, pentru ajutorul dat în bucătărie, iar lui Adrian şi, din nou, Camil pentru fotografii; eu din păcate am avut atât de multă treabă, încât nu am mai avut cum să fiu şi fotograf. A fost mai bine astfel, căci am putut acorda oaspeţilor şi gătitului întreaga mea atenţie.