Cașă Din Topor
articol scris de Povestelnicul blog povestigustoase.com
Da voi ati mancat vreodata cașă din topor? Apai daca nu – ascultati aici (povestea cu casa din topor – la urma).
Deci, mi-a venit mie intr-o seara pofta de un fresh de portocale. Fresh-ul l-am baut, coaja a ramas. Vazand-o asa aromata si proaspata, ma tot framanta gandul ce sa fac si cum sa dreg, numa sa n-o arunc. Sa dreg o infuzie, poate o dulceata, mi-am zis? Pana la urma am gasit solutia optima si mai ales rapida.
Am dat prin razatoare vreo 5 catei de usturoi si coaja de portocala – o combinatie clasica, as zice. Ca nuca de perete.
Niste rozmarin l-am dat jos de pe creanga, in cele mai bune traditii carnivore (bine, am lasat cateva crengi intregi, veti vedea pe urma de ce).
Am tocat toata treaba asta intr-un mojar, cu sare de mare
Si ca sa nu se piarda bunatate de ciaja de lamaie, am deschis congelatorul unde zacea de ceva vreme un ditamai sold de berbecut. De el si m-am ocupat.
cu ulei de masline si piper mozaic. Asa am obtinut o pasta aromata.
Si mai departe ce?, se va intreba cititorul. Unde ajungem cu acest terci trasnit ca si autorul acestui articol.
Ei bine, cititorule draga, urmeaza surpriza cea mare. Pentru a merge mai departe, ai nevoie de o nimica toata: de doua picioare de miel.
Acelea pe care le aveam, le-am gasit intamplator la fundul congelatorului (au stat multa vreme acolo si si-au asteptat randul). Cu ele a fost simplu:
le-am crestat in carouri cu un cutit, apoi le-am frecat pe ambele parti cu pasta pregatita adineaori, asa ca sa intre pasta prin toate crestaturile. Dupa asta le-am asezat intr-o tava unsa cu putin ulei de masline li le-am dat in cuptor, pentru cam o ora, la 180-200 grade.
Cat timp mielul se desfata in caldura cuptorului, am avut timp sa pregatesc un sos de menta cu lamaie:
menta am tocat-o intai marunt cu lama cutitului apoi am pisat-o bine in zeama de lamaie. Toata treaba asta am strecurat-o prin sita.
Evident, daca te asezi la masa, cu o bucata crestineasca de carne, e posibil oare sa nu ai la indemana si niste vitamine. Pentru o salata pe masura, am folosit:
baby spanac
salata iceberg
seminte de chimen
boabe de mac
sare
ulei de masline
Cam asta a iesit.
Sosul de menta a fost o descoperire uimitoare in combinatie cu carnea.
Sa fiti sanatosi!
P.S.
Un ostas batran ieșise in permisie. Drumul lung il obosise si foamea il cam chinuise. Ajuns intr-un sat, batu el la prima casa care-i aparu in cale:
– Mătușă, dă drumu unui drumeț să se odihnească! Ușa îi deschise o batrână.
– Intră, oșteanule.
– Da n-ai tu oare, gazdă gospodină, ceva de pus în gură? Baba avea de toate, dar s-a cam zgârcit să-l hranească așa că s-a prefăcut sărmană.
– Vai de batrânețile mele, om bun, n-are baba nică. Singură n-am mâncat azi o fărâmă: nică-niculiță.
– Dacă nu, apăi nu, – grăi soldatul. Sub laiță oșteanul observă un topor.
– Auzi mătușă, da dacă n-ai nimic, apăi putem drege o cașă din topor.
Stăpâna plesni din palme a mirare:
– Păi cum așa, om bun, cașă din topor să faci? Unde s-a mai pomenit una ca asta?
– Iaca așa, ia dă oala încoa.
Bătrâna aduse oala, oșteanul spălă toporul și-l băgă în oală. Turnă apă și puse oala pe foc.
Bătrâna cu ochii cât cepele îl tot privea nedumerită.
Soldatul scoase lingura din raniță, amestecă. După asta gustă.
– Ei, și cum e? Îi bună? – îl iscodi baba.
– Degrabă ar să fie bună, – răspunse soldatul, – păcat, însă, că n-avem cu ce săra.
– Ei, dap sare am eu, na – sărează.
Oșteanul aruncă o boaghe de sare în oală și gustă din nou.
– E buuuun! Eh de-ar fi și niște crupe!
Baba se sinchisi, ieși în odaia vecină și se întoarse cu un săculeț de crupe.
– Ia, ține, pune cu inimă.
Oșteanul puse crupele în oală. A fiert el oala, cât a fiert-o, pe urmă iar a gustat. Baba nu-și putea lua ochii de la el, minunându-se.
– Tare-i bună cașa asta! – se linse pe buze soldatul. – Iaca dacă ar mai fi și un boț de unt, ar fi o treabă!
S-a găsit în casa babei și unt.
În cașă a fost aruncat și boțul de unt.
– Iar acum, mătușă, dă o bucată de pâine și adă lingura: vom mânca cașă.
– Nu m-ar fi dus mintea vreodată că din topor se poate găti așa o bunătate de cașă, se minună baba.
După ce mâncară din cașă, babă îl întrebă:
– Oștene! Da când vom mânca toporul?
– Vezi, că încă nu s-a fiert de tot, – îi răspunse el, – undeva pe drum am s-l termin de fiert și-l voi hăli.
Spunând astea, băgă toporul în raniță, își luă rămas bun de la babă și porni către un alt sat.
Iată așa, soldatul nostru, și sătul a rămas, și cu topor s-a facut.
