contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Sarmale Cu Ciuperci Si Pasat

articol scris de mica82ro blog Mica's Blog

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Ingrediente:

- 350g de păsat
- 150g de orez
- 500g de ciuperci ( de preferat proaspete)
- 2 morcovi rasi
- 3 cepe tocate marunt
- 2 linguri de pasta de tomate
- 500 ml de suc de rosii (o cana)
- ulei
- sare si pier
- piper boabe
- boia de ardei dulce si iute
- cimbru si marar uscat
- tarhon si maghiran
- 1 varf de cutit de curry
- 3 verze murate
Preparare:
Orezul si pasatul se spala in mai multe ape, pana cand apa ramane curata. Le lasam deoparte momentan.
Ceapa tocata marunt si morcovul ras se pun la calit in ulei. Ciupercile se taie marunt. Daca sunt ciuperci din conserva se scurg bine inainte. Daca folositi ciuperci proaspete, curatati-le bine de lamele pentru a nu strica aspectul compozitiei.
Ciupercile taiate marunt se adauga peste ceapa si morcovul calit. Se amesteca totul si se caleste, pana cand scade tot lichidul lasat de ciuperci.
Se adauga orezul si pasatul spalat bine .Amestecam bine, presaram condimentele si asezonam cu sare.Incorporam pasta de tomate si trecem la impaturirea sarmalelor.
In ceaunul in care gatim sarmalele, punem un prim strat de varza tocata marunt. Presaram suc de rosii, cimbru si marar uscat si apoi punem primul rand de sarmale. Dupa fiecare rand de sarmale nou adaugat punem sucul de rosii,cimbrul si mararul uscat.
Fierbem sarmalele circa 2 ore la foc mic, adaugand mereu apa pentru a fierbe pasatul.
Din aceasta compozitie mi-au iesit aproximativ 90 de sarmale.
Sa spun ca sunt bune, este prea putin. Le-am servit cu mamaliguta si iaurt grecesc.