contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Cozonac De Post Cu Fructe Confiate Si Martipan

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga




Ce pufosenie!!....mi-am zis cand l-am vazut la Laura Laurentiu si imediat i-am pus gand rau. Mi-am salvat reteta si zilele trecute l-am preparat. A iesit intocmai cum zicea Laura: pufos si gustos! Si foarte aromat, cu o culoare minunata, as adauga eu.
Multumesc frumos, Laura, pentru reteta! :*


Ingrediente:

-500 de grame de faina 000 
  • 40 g drojdie de bere proaspata Dr.Oetker
  • 250ml. de suc carbogazos Mirinda
  • 80ml. de ulei
  • 60g zahar
  • 1 lingura de esenta de vanilie/ 1 plic de zahar vanilat
  • coaja rasa de portocala/lamaie
  • 1 praf de sare
  • 100g fructe confiate( ananas, pepene galben, maracuia)
  • un baton de martipan(60g).

Preparare:
Am cernut  faina intr-un bol, am facut loc la mijloc si am sfaramat drojdia, jumatate din cantitatea de zahar si 3-4 linguri de suc. Puteti folosi Fanta, dar mie nu-mi place, de aceea am ales Mirinda.

Sucul sa fie tot la temperatura camerei, ca toate ingredientele, nu rece. Am amestecat pana cand drojdia s-a dizolvat.
Am pus bolul pe aragaz si am asteptat aproximativ o ora sa creasca maiaua.

Dupa o ora, am adaugat restul de suc, uleiul, zaharul ramas, zaharul vanilat, sarea si coaja de portocala 

le-am amestecat bine si am framantat putin aluatul pana cand am auzit basicile de aer din interior spargandu-se.
Am uns bolul cu ulei, am pus aluatul in el,

l-am acoperit si l-am lasat pe aragaz cu cuptorul pornit mai bine de doua ore, pana cand si-a triplat volumul.

Am rasturnat aluatul pe masa unsa cu ulei, l-am mai framantat putin si l-am impartit in doua.
Am intins cu mainile prima bucata in forma de dreptunghi si lunga cat tava de cozonac in care urma sa-l pun si am rasfirat fructele confiate, pe care le-am taiat bucati mai mici. Am avut ananas, pepene galben si maracuja.

Am procedat la fel cu a doua bucata si am taiat felii batonul de martipan-tot de post, cu ciocolata neagra.

Cele doua suluri le-am rasucit intre ele si le-am asezat frumos in tava de cozonac pregatita, unsa cu ulei.

L-am lasat iar la crescut pana a iesit din forma.

L-am stropit cu putin suc si l-am bagat in cuptorul incins la 200 de grade pentru 10 minute, apoi am redus la 180 de grade si l-am lasat 40 de minute. In timpul acesta, am simtit ca miroase deja si l-am vazut bronzat la suprafata, astfel incat l-am  acoperit cu o hartie de copt umezita si l-am lasat pana cand au trecut cele 40 de minute initiale.
Testul scobitorii a fost trecut cu brio, asa ca l-am scos, l-am uns rapid cu miere si am presarat zahar brun. Sau puteti sa-l pudrati cu zahar, daca vreti.
O minunatie!!!

De-abia am asteptat sa-l tai, credeti-ma...si s-a racit atat de incet....ufff....

Cateva  felii...sper ca se vede cat de pufos e ;-)
Si culmea e ca am crezut ca va iesi portocaliu, datorita sucului, ca de la Fanta am zis ca iese galben, dar  chiar are o culoare foarte naturala, de zici ca am folosit apa :P
Voua cum vi se pare? Il incercati? ;-)

Un post cat mai usor va doresc <3