contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

De Slăbit şi Sănătate_sfaturi Pentru Florentina şi Nu Numai

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 


Am primit un mesaj de la Florentina şi mi-am adus aminte de mine cea de acum câţiva ani (ceva mai mulţi), când mă torturam cu reţete şi diete de slăbit care mi se păreau o corvoadă. Atunci când trebuia să gătesc pentru familia mea mâncare „normală” (adică tot ceea ce mie îmi era interzis) îmi era tot mai greu să pot ţine o dietă pe termen lung şi cu rezultate. Am reuşit totuşi (cu regimul disociat Hay), de dragul lor, dar şi al meu, să fac un compromis: să gătesc legume pe care să le putem mânca toţi, eu fără carne şi el cu carne. Să nu crezi că mi-a fost foarte greu pentru că nu eram o carnivoră convinsă, iar la masa la care aveam carne în meniu îmi făceam legume, precum mazăre, păstăi, sau sote de morcovi cu puţină ţelină.  Dar am să-ţi scriu câteva meniuri pe care le-am servit şi care m-au ajutat foarte mult să slăbesc.
Am să enumăr acum toate acţiunile făcute de mine şi care au dat rezultate, dar să nu uiţi un lucru la fel de important: SA NU FIE O CORVOADA SAU UN CHIN, căci, atunci când vei avea ocazia, te vei înfrupta din plin din „ceea ce este interzis”. În principiu, interzis ar trebui să fie foarte puţine lucruri, acţiuni şi chiar alimente. De fapt, nu alimentele sunt interzise, ci combinaţia lor şi calitatea lor. În primul rând, alimentele foarte rafinate sunt interzise, şi asta nu numai pentru o dietă, ci chiar pentru sănătatea ta şi a familiei tale.  Dar hai să încerc să-ţi povestesc ceea ce fac eu:
Încep dieta atunci când sunt convinsă că pot să fiu conştientă că este:
    1. Interzis: (pentru sănătatea mea şi a familiei mele)
i. Orice fel de prăjeli (legume, carne), grătar la foc sau cărbune (gudronul _arsura aceea neagră_ este crimă pentru organism, mai bine mănânci un castron de cartofi prăjiţi!!!!)
ii. Orice fel de dulciuri din produse rafinate: făină, zahăr
iii. Grăsimi de orice fel : smântâna, unt, margarină (în nici un caz margarină)
    1. Recomandat alimente
i. Legume de orice fel, mai puţin prăjite
ii. Fructe de oricare, mâncate atunci când îţi este foame (mai ales seara târziu) dar să nu le mănânci imediat după masă
iii. Dulciuri integrale sau miere de albine (eu sunt un mare fan dulciuri şi fructele sau mierea de albine înlocuiesc cu brio prăjiturile sau ciocolata). Oricum, dacă iubeşti mult ciocolata, atunci încearcă să te rezumi doar la un cubuleţ la 2-3 zile
iv. Dacă eşti carnivor, atunci poţi servi carnea cu sote de morcovi şi ţelină  (cu puţin ulei) şi salate
    1. Recomandat:
i. Gimnastică , dar nu efort foarte mare. Eu fac ceva bicicletă (cam ½ oră), urmată de câteva exerciţii pentru burtă, fese, picioare, iar dacă poţi, este foarte sănătos, o plimbare  pe jos de ½ oră(în ritm normal)
ii. Este bine să verifici dacă nu există şi o disfuncţie a metabolismului (ex. tiroidă). Nu trebuie să te alarmezi dacă iese pozitiv. Eu am de foarte mulţi ani probleme cu tiroida şi am refuzat întotdeauna tratamente cu hormoni şi altele şi am ales calea naturistă (masaje, reflexoterapie, ceaiuri)
iii. Ceaiul verde este recomandat în diete de slăbire, dar este şi foarte bun pentru organism, şi poate înlocui cu brio cafeaua, asta dacă doreşti neapărat să renunţi la ea
iv. Cafeaua, daca bei, este bine s-o serveşti pe la ora 11°° şi fără zahar. Dar dacă nu poţi, ţi se pare prea amară, IN NICI INTR-UN CAZ SA NU FOLOSESTI INDULCITOR SINTETIC. Foloseşte zahăr brun sau miere de albine. Eu am renunţat la zahărul din cafea şi am descoperit cât de bună este cafeaua fără îndulcitor: aşa îi simt aroma şi gustul cel adevărat fără să-l diminuez cu un îndulcitor.
    1. Să ştii că trebuie să înţelegi că nu este un regim de slăbit, ci mai degrabă un stil de viaţă. Puţin este interzis, ai văzut, iar rezultatele sunt aşteptate în timp mai îndelungat, dar sigure şi sănătoase.
Hai să începem:
  1. Cu ce ne „înarmăm”:
    1. Un cântar. Este bine să te  cântăreşti la 3-4 zile, dar să nu te dezamăgeşti dacă vor fi perioade de stagnare. În prima săptămână vei da jos spectaculos, dar să ştii că este doar  apa din ţesuturi, după care, ritmul încetineşte. Principalul lucru  este se slăbeşte fără să faci înfometare.
    2. Un caiet şi ceva de scris
    3. Cu foarte multă încredere că vom reuşi (ai să vezi Florentina că vei face minuni şi asta numai datorită ţie şi dorinţei tale indestructibile de a demonstra că poţi şi eşti o fiinţă puternică)
  2. Cum începem:
    1. Pentru început să-ţi faci ceaiul din ceapă: 4 cepe uscate (de mărime mijlocie) le pui la fiert cu ¾  litru de apă. Le laşi la fiert până scade apa la jumătate, strecori, şi poţi să bei puţin câte puţin pe toată durata unei zile. Nu trebuie să-ţi faci probleme căci nu are miros sau gust neplăcut. Dacă nu-ţi repugnă, poţi să mănânci şi ceapa atunci când este caldă. Nu este obligatoriu, dar mie îmi place. Este bine ca acest  „ceai” să-l bei doar în prima săptămână. Ai grijă, este diuretic, curăţă ceva mai mult intestinele şi rinichii, şi dacă mergi la serviciu, atunci este bine să-l bei după amiază când eşti acasă. După prima săptămână, pentru eliminarea lichidului din ţesut, încearcă tinctură de ienupăr. Este un puternic diuretic, dar să nu abuzezi de el. Ajunge  1-2 săptămâni, pentru că nu-ţi va elimina ceea ce nu mai ai, adică apa din ţesut. În nici într-un caz nu trebuie să apelezi la medicamente. Subliniez acest lucru pentru că sunt total împotriva lor, indiferent pentru ce sunt indicate!
    2. Îţi recomand ca, măcar la început, să-ţi faci un fel de jurnal (jurnal înseamnă să-ţi păstreze intimitatea şi gândurile, nu?). În jurnal, să-ţi notezi (cu toată sinceritatea) tot ce mănânci, ciuguleşti, bei. Dacă faci gimnastică, poţi să notezi, chiar şi cum te-ai simţit. În zilele în  care ţi-ai programat să te cântăreşti, să notezi greutatea reală (este bine să te cântăreşti dimineaţa, după toaletă). Notează tot ce mănânci sau bei, chiar şi ceaiul, deşi la el nu este nici un fel de restricţie). Spun acest lucru pentru a putea urmări să vezi dacă ai exagerat cu dulciuri (rafinate, prăjituri, etc.) sau alte alimente, pentru ca în următoarea zi să serveşti ceva mai uşor, dar în nici într-un caz să nu te înfometezi. Trebuie să fii sinceră cu tine, poţi nota în jurnal tot ce gândeşti şi simţi, dacă faci gimnastică, dacă îţi place sau nu, etc. Te asigur că, după câteva luni de zile, vei citi cu plăcere toate notiţele tale. Iată cum am notat eu jurnalul meselor pe zi:
Dimineaţa ora 8ººº
- 1 ceai verde cu 1 felie lămâie +1 linguriţă miere de albine
- 1 chiflă intermediară/ neagră
- sau 1 iaurt slab (dacă poţi să faci în casă este ideal!)
Ora 10ºº : 2 mere
Prânz – ora 13ºº:
-           păstăi la abur cu 1 lingură de ulei, sare, mărar (mie îmi place mărarul foarte mult, dar asta nu înseamnă că nu poţi pune frunze de pătrunjel)+ 2 linguri brânză (caş îndulcit, urdă sau chiar telemea de oi)
- 1 felie pâine intermediară/ neagră
- Salată de roşii+castraveţi+ ceapă+ ½ ardei gras+1 lingură ulei
Cina – ora 17ºº (sau 17,30)
- 2-3 cartofi mijlocii copţi
- 1 cub mic de unt sau 1 lingură de ulei de măsline sau 2 linguri iaurt
- 1 felie de pâine intermediară/neagră
Seara-ora 19ºº
3 portocale
1 ceai mentă şi pojarniţă
Ceai poţi să bei cât poţi, îţi face bine. Înainte de masă un ceai verde. Toate ceaiurile eu le beau întotdeauna neândulcite. Aşa îmi plac, le simt parfumul şi gustul fără să le diminuez cu dulce.
Meniul este doar un exemplu, dar tu poţi să-ţi faci ce combinaţie doreşti, doar să ţii cont de disocierea alimentelor după teoria Hay, şi de sfaturile mele în ceea ce privesc caloriile negative.
    1. Băuturile:
NU: bere, sucuri din magazin carbogazoase, alcool.
DA: sucuri din fructe sau legume (fără restricţie, numai să fie între mese şi nicidecum în timpul meselor sau imediat după)
    1. În ceea ce priveşte carnea, eu nu mănânc de mai bine de 2 ani (deşi în casă se mănâncă), şi mă simt foarte bine! Nu dau sfaturi nimănui să renunţe la ea sau nu, dar dacă doreşti să mănânci, atunci este bine să consumi cât mai puţin. Recomand carnea de curcan (cu grăsimi foarte puţine). Este adevărat că se poate găti în puţine moduri, dar fiartă înăbuşit ,cu foarte puţină apă şi ulei, este comestibilă alături de un castron mare de salată. Citisem într-o revistă (acum ceva ani) că este foarte toxică orice carne roşie (vită, porc), şi culmea, mai multe grăsimi, boli şi colesterol este în carnea de vită faţă de cea de porc (slabă). Deci, în reţetele mele vei găsi doar aranjamente pe bază de legume, fructe, brânză de oaie sau capră, ouă
    2. Dulciurile sunt cuiul lui Pepelea! Dar nu te sfătuiesc să renunţi la ele, căci, în perioada când vei slăbi, îţi va scădea destul de mult glicemia (şi acest lucru nu este bine de loc!). Eu am mers pe principiul: ce poate să-mi facă rău, un castron de fructe dulci, zemoase, sau un castron de cartofi prăjiţi cu o friptură în sânge? Ei bine, poţi mânca fructe, nu le număra, mănâncă fără restricţie căci nu fructele îngraşă, ci alimentele rafinate şi  combinaţiile greşite de grupe de alimente.
    3. Un lucru foarte important este ora cinei. Am observat că, ziua, deşi ţineam regim şi, uneori chiar mă înfometam, nu reuşeam să dau jos nici măcar 100gr. Era frustrant şi chiar descurajator. Apoi, am observat că ora mesei de seară ajunsese să fie decisivă: deci  cina (cu alimente gătite) nu trebuie să depăşească ora 17ºº. După această oră, dacă îţi va fi foame, nu trebuie să înduri chinurile foamei sau a tentaţiilor. Îţi faci un castron mare de salată fără dressing-uri (doar 1 lingură de ulei de măsline), sau poţi mânca fructe pe săturate. Nu te lua după regimuri stricte. Eu, seara, atunci era piatra mea de încercare, ei bine, eu seara, când tentaţiile erau mari, îmi pregăteam o salată de roşii (cât credeam că pot să mă sature!) sau îmi umpleam un castron cu fructe de sezon (căpşuni fără zahăr sau miere de albine, cireşe, caise, etc.) dar atenţie, fără să amestec de mai multe feluri de fructe.
    4. Nu încerca să „gustăreşti” floricele, biscuiţi, alune, sau alte prostioare de acest gen. Nu vei da jos şi nu vei înţelege de ce! Dacă îţi este foame între mese, atunci gustă o legumă (fiartă sau crudă, de preferat crudă) sau fructe. Eu nu consum nici un fel de produse lactate de la vacă (am citit de caseină - 80%  componenţă - care este dovedit ştiinţific că este cancerigenă) ,deci recomand brânza de oi sau capră (de la piaţă, este sigur ceva mai autentică şi proaspătă). Brânză de vaci am consumat la multe regimuri împovărătoare  şi nici acum nu mai pot s-o suport., dar 100 gr. urdă de oi, caş poţi consuma fără grijă cu 2-3 roşii
    5. La partea de efort fizic, este bine să nu exagerezi, dar totuşi este bine să faci puţină gimnastică. Dimineaţa înainte de a pleca la serviciu sau înainte să faci de-ale gospodăritului, încearcă să te obişnuieşti cu ½ oră de gimnastică obişnuită, cam ceea ce se făcea la şcoală: exerciţii pentru burtă, picioare, mâini, sâni, etc. Dacă  preferi aerobic sau altele de pe dvd, este în regulă. După care, un duş puţin călduţ îţi va garnisi ziua cu multă bună dispoziţie. Nu uita un lucru, a fi bine dispus, chiar fericit, este cheia tuturor succeselor, şi nu exagerez când spun acest lucru. Şi, după o zi încărcată de lucru, evenimente, copii, părinţi, etc. îţi mai aloci cam ½ de oră seara. Eu fac bicicletă ½ oră, dar dacă nu ai, nu-i nimic, faci puţină gimnastică, şi, dacă te simţi stânjenită, atunci încearcă să faci gimnastică singură  într-o cameră;  dacă ai bicicletă şi te plictiseşti, poţi pedala în timpul unui film sau a unei emisiuni care îţi place la televizor. Aşa trece mai uşor timpul. Şi un alt duş călduţ îţi va înviora seara care va fi foarte plăcută alături de familie. Dacă eşti nevoită să faci mâncare pentru familie, alimente şi mâncăruri ce ţi-ai propus să le ocoleşti, atunci, încearcă să-ţi angrenezi familia la bucătărie: să guste mâncarea ce-o găteşti separat pentru ei, să te ajute să aşezi masa, s-o decorezi, să-i convingi că pâinea neagră sau intermediară este mult mai sănătoasă decât bagheta franţuzească din făină albă. Restul, depinde numai de tine. Am să încerc să-ţi mai spun nişte meniuri dacă eşti în gol de inspiraţie
Sfaturi pentru Florentina:
La meniul ce mi l-ai scris în mesaj am unele comentarii din punctul meu de vedere:
- paté-ul vegetal din magazin este crimă (ca şi cel cu aşa zisă carne_ vezi ce conţine şi renunţi, te asigur!). Eu am făcut un paté vegetal pe care ţi-l recomand (reteta o gasesti aici) ) ; aşa cum spuneam şi în reţetă, poţi face mai mult şi să-l depozitezi în congelator pe porţii.  Trebuie să ştii că paté-ul are grăsimi destule (unt) deci, laptele bătut l-aş înlocui cu un ceai verde îndulcit cu 1 linguriţă de miere de albine sau fructoză bio şi 1 felie lămâie. Căpşunile sunt atât de bune, încât te sfătuiesc să nu le numeri. Serveşte un castron întreg dar fără nici un fel de îndulcitor şi vei constata cu uimire că abia acum descoperi gustul şi parfumul lor atât de special.  Mierea de la căpşuni o serveşti separat atunci când simţi că ţi-a scăzut glicemia (ai o senzaţie acută de foame_ intră în acţiune insulina_ şi ai o dorinţă nebună de dulce). Este normal să scadă glicemia atunci când slăbeşti, chiar dacă mănânci, dar este bine să ai grijă.  Dacă mergi la serviciu, este bine să mănânci foarte bine dimineaţa, chiar mâncare gătită, pentru că, bănuiesc că nu este uşor, nu vei putea să mănânci consistent la prânz. Atunci poţi servi o porţie mare de fructe, sau o salată cu 1 felie de pâine neagră/ intermediară  şi 1 felie de brânză, iar până la ora 17ºº este bine să mai ciuguleşti fructe sau legume. Nu trebuie să-ţi fie foame, deci mănâncă! La ora 17ºº încearcă să serveşti o cină normală , iar seara ceva foarte uşor: salată de crudităţi sau fructe. Dacă serveşti carne, atunci pentru serviciu se poate face un sandwich cu carne rece din curcan, găină (nu puiet), viţel. Dar acest sandwich nu trebuie să conţină pâine. Ştiu că este impropriu să-i spun aşa, dar parcă sună mai domestic, nu? Ei bine, o felie de carne rece se poate servi alături de ştraifuri de morcov şi ţelină fierte înăbuşit (sau abur) cu 1 roşie şi 2-3 castraveţi cu 1 linguriţă de ulei sau iaurt (sau chiar fără!).
… şi Florentina, nu uita că un dulce, o dată pe săptămână poţi să-ţi faci: o îngheţată (cu puţine grăsimi totuşi, dar nu din magazin!), chiar un chec din făină intermediară (am să experimentez zilele acestea unul), fără ciocolată totuşi. Dacă eşti robul ciocolatei (eu aproape sunt!) am să-ţi dau reţeta de ciocolată făcută în casă, pe care s-o porţionezi şi 1 cub de 2x2cm poţi să serveşti la 3-4 zile că nu este foc! Câteva delicii interzise poţi să-ţi faci, căci, cu cât te va chinui pofta, cu atât de repede vei renunţa. Dacă înţelegi că se poate slăbi mâncând, dar nu chiar orice, este foarte bine. Şi totuşi, cu riscul de mă repeta, este bine să nu foloseşti niciodată îndulcitori sintetici, mai bine zahăr sau miere de albine, pateuri vegetale sau altele de genul acestea, cumpărate din magazin. Încearcă să citeşti ce conţine şi vei fugi de ele fără nici un alt sfat. Nimic rafinat: paste, orez, făină!
Mult succes Florentina, şi mai „vorbim”!

Revin cu o sugestie: sunt mâncăruri care pot fi însoţite de mămăliguţă, înlocuind cu brio pâinea, dar te sfătuiesc să cumperi mălai simplu, chiar pe cel mai ieftin, sigur este integral şi mult mai sănătos.
... si iar revin: nu doresc sa dau sfaturi de nutritie, nu sunt specialist deci pot doar sa citez din carti scrise de nutritionisti recunoscuti in lume. O carte de capatai, cel putin pentru mine, este STUDIUL CHINA ( despre aceasta carte gasesti aici)
Aici gasesti tot ce tine de nutritie si bolile asociate unei nutritii nesanatoase. Autorul ei este un nutritionist renumit, iar cartea este recunoscuta ca fiind descrierea celui mai amplu studiu de nutritie facut vreodata. Te rog, citeste sau rasfoieste macar capitolele care te intereseaza, si te vei gandi de mai multe ori cand vei pune cratita pe foc, mai ales daca ai un copil pentru care gatesti! Micutii nostri pici nu au puterea de a hotara ei ce fel de viata si alimentatie trebuie sa adopte, deci este datoria ta sa citesti si mai apoi, fara prejudecati, sa alegi calea care ti se pare cea mai buna pentru el si familia ta.







Articol recomandat de gratziela-retete.blogspot.com