contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Fursecuri Reni

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga






Ultima rețetă pe acest an!! Au fost puține, știu și rare, dar am preferat să mă implic în multe acțiuni umanitare, activități civile și am lăsat bucătăria deoparte.
Rețeta e simplă, am făcut Biscuiți fragezi cu unt și vanilie, iar la sfîrșit i-am umplut cu ciocolată, apoi i-am decorat sub formă de reni.
Ingrediente:
440g făină,
2 gălbenușuri,
200g unt,
2 linguri smântână/iaurt,
180g zahăr,
o păstaie de vanilie/plic zahăr  vanilat bourbon Dr.Oetker.
Pentru decor:
50g ciocolată neagră,
un pachet bomboane M&M,
frișcă/royal icing.

Mod de preparare:
Untul moale se freaca cu zaharul, pana la topirea acestuia. Se adauga smantana, galbenusurile, vanilia si se amesteca bine.
Se framanta o bilă de aluat care se da la rece pentru o ora.
Aveti poze in pasi aici.
Se intinde o foaie dintr-un aluat si cu forma rotunda de inox/plastic sau un pahar - decupam cercuri. Refacem aluatul pana il terminam. Atentie! Se usuca rapid, e bine sa impartiti aluatul in doua, trei parti si sa-l tineti la frigider pana terminati prima bucata. Daca e prea uscat si se farama usor, mai adaugati o lingura de smantana sau iaurt.
Asezam cercurile in tavile pregatite cu hartie de copt. Se dau tavile la cuptorul preincalzit la 170 de grade C si se lasa 10-15 minute pana se auresc putin.Se scot pe un grătar și se lasă la răcit.
Decor:  Cu puțină frișcă sau glazură din albuș cu zahăr lipiți bomboane roșii M&M pe partea de jos a fursecului. În punga am găsit exact 12 bomboane roșii, am făcut 12 biscuiți umpluți, restul s-au mâncat :P
 Topiti ciocolata la microunde sau la bain marie, apoi cu un posh stilou pentru decoruri sau o punga taiata un pic la varf sau o scobitoare, pur și simplu, trasați coarnele renului și ochișorii mici deasupra bomboanei M&M.

Și gata :-)

 Cum mi-au rămas exact 24 de  fursecuri, le-am umplut cu un ganache de ciocolată din 150g ciocolată și 100ml frișcă lichidă și astfel am avut 12 reni :-)
Cu ciocolata neagra topită cu care am făcut coarnele și ochișorii renului, am făcut bordura a șase fursecuri umplute.




Tăvița cu steluțe, clopoței și cerbi, ca de altfel și coșulețul cu Moș Crăciun le-am primit de la prietena mea, Nicoleta <3
Vă doresc sărbători fericite, urmează Revelionul, Sfântul Vasile, Sfântul Ioan-sunt destule de sărbătorit :-)
Să ne vedem, auzim și citim sănătoși/sănătoase la anul! La mulți ani!!!