contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Prajitura Cu Morcov (de Post)

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
  E prajitura perfecta pentru zilele de post in care aveti musafiri. Garantat nu isi vor da seama ca nu contine ingrediente de origine animala :P In plus imbina grozav aromele si arata destul de decent.

Ingrediente:

Blat
300 g morcov
300 g faina
2 lgt praf de copt
180 g zahar brun
2 lgt scortisoara pudra
3 lgt cu varf cacao neagra
340 ml apa
6-7 bucati anason stelat

Crema
1 banana congelata
miezul de la 12 nuci
100 g ananas din compot
zeama de la 1/2 lamaie
50 g migdale macinate
2 lg cu varf faina de orez expandat
1 lgt miere
1 lg cacao neagra

Glazura
100 g ciocolata amaruie
2 lgt miere 
2 lgt ulei de palmier
1 lgt zeama de lamaie


 Cum procedam:

1. Preincalzim cuptorul la 190 °C.
2. Morcovul curatat si spalat il dam prin razatoarea cu gauri mici si il amestecam cu zaharul brun. Il punem deoparte.
3. Infierbantam apa si punem anasonul la infuzat. Puteti pune anasonul si in apa rece cu o zi/seara inainte de a face prajitura.
4. Amestecam faina cu praful de copt si cu apa (calduta sau racita) in care a fost infuzat anasonul.
5. Incorporam in compozitie si morcovul cu tot cu zeama lasata, scortisoara, si cacaoa.
6. Punem compozitia intr-o tava (30x25 cm) tapetata cu hartie de copt si introducem in cuptor timp de 25 min. Dupa acest timp inchidem flacara si lasam prajitura in cuptor pentru inca 10-20 min.

Crema:
1. Punem in blender banana congelata semi-dezghetata, ananasul din compot si zeama de lamaie, si mixam pana obtinem o pasta. Eu am pus si miezul de nuca tot in blender, dar va sfatuiesc sa il macinati separat, pentru ca au ramas bucati destul de mari care mi-au infundat spritul.
2. Compozitia o punem intr-un vas si incorporam cu ajutorul unei spatule, migdalele macinate, nucile, faina de orez expandat si mierea.
3. Luam deoparte jumatate din compozitie si-i adaugam cacaoa. 

Glazura:
1. Punem intr-un vas ciocolata, si uleiul de palmier. Tinem vasul in mana deasupra flacarii si invartim mereu.
2. Dupa ce s-a topit ciocolata incorporam mierea si zeama de lamaie.

Asamblare:
1. Taiem marginile prajiturii, apoi o portionam in patrate de 5, 5 cm.
2. Turnam glazura fierbinte pe fiecare bucata in parte.
3. Punem crema alba sau neagra intr-un sprit si ornam fiecare prajiturica. Asta e tot!
Pofta Buna!