contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Reteta Mea De Suflet Pe Anul 2011

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Mai sunt aproape 3 zile si anul acesta se incheie...Asa cum v-am promis, in Provocarea mea, postez cu drag retetele si pozele voastre pe care mi le-ati trimis. Fetelor, in primul rand, va multumesc din suflet pentru ca ati impartasit cu mine aceste minunate retete si mai ales pentru ca v-ati deschis sufletul catre mine si catre bloguletul meu! Am citit cu mari emotii mail-urile voastre si am vazut in fiecare reteta atata pasiune si atata drag! Sunteti toate minunate! Stiu ca aveti atatea retete la care tineti atat de mult si mai stiu ca v-a fost tare greu sa alegeti numai una dintre ele. Daca stiam ca o sa fie asa dificil, va ziceam sa trimiteti mai multe :). 

Incep sa postez pozele si link-urile in ordinea in care am primit mail-urile de la voi. Iata-le

1. Brandusa -Cooking with my soul-
Tort aniversar
 cea mai frumoasa dovada de dragoste pentru omul de langa ea. 
Ne spune:

"Anul acesta pe blog am pus cam 180 de retete. Pe toate le-am facut cu mare drag si am pus o particica din mine. Totusi, acest tort este favoritul meu. Motivul nu e pentru ca am petrecut cateva zile ca sa-l vad terminat. Nici ca mi-am folosit imaginatia mai mult decat oricand si l-am ornat cat am putut eu mai bine. Si nici pentru ca in el se combina perfect gustul dulce ciocolatos cu cel proaspat de capsuni. Il iubesc din toata inima pentru ca l-am facut pentru omul care mi-e alaturi de mai bine de 20 de ani, omul cu care am trait si bune si rele si care mi-e un sprijin adevarat in fiecare moment. A fost cadoul pentru sotul meu."





2.Claudia Ilia-Dyacuisine impartaseste cu noi o superba Tarta cu mere si ne marturiseste:

"Povestea mea e mai cu "dichis", eram putin suparata cu sotul meu, si avand in camara o gramada de mere din gradina proprie, imi doream despus sa fac ceva sa ma scoata din starea de "suparaciune", si cu gandul ca poate zice si omul ceva:P. Asa sa nascut minunea asta...si ghici, omul nici nu sa uitat, vroia neaparat invitat, si cum nu am facut-o, am mancat-o singura singurica in 3 zile, ca nu-s in stare sa maninc prea mult. Dar nu mi-a parut rau deloc:)), am zis ca mai repet experienta, dar am sa-i dau si omului sa pape:P"

deliciul asta de tarta il gasiti aici: http://dyacuisine.blogspot.com/2011/09/tarta-cu-mere.html





3. Emily-Emily's cupcakes ne rasfata cu niste Button cookies-nazdravani de nasturei :)
Tot ea ne si explica de ce:

"Am inceput blogul destul de recent si toate retetele imi sunt dragi caci i-am pregatit cu emotie si cu multa pasiune insa button cookies  raman cel mai aproape de sufletul meu! Sunt frumosi, delicati, super aromati si plini de amintiri placute, de emotii si povesti frumoase cu bradutul impodobit si cu muzica romantica a lui Buble"

Emily, nu uita sa pastrezi vreo 2 nasturei si pentru mine, eu mereu pierd nastureii mei de la haina, mi-ar fi de mare folos ai tai! :)



4. Mihaela Pesa-De prin lume adunate ne impartaseste cu drag reteta ei de suflet cu gandul la mamica ei draga, o minune de Tort cu caramel si alune de padure
Mihaela, stiu ca acum cand citesti aceste randuri esti alaturi de mama ta, caci asa cum spuneai si tu, cred ca voi ati fost una pentru cealalta cel mai frumos cadou de Craciun!

"Rasfoind printre retetele postate in 2011, si gandindu-ma pe care sa o aleg, am ajuns la sfarsitul lui februarie, si am stiut imediat ca "reteta de suflet" este tortul pe care i l-am facut "cadou virtual" mamei de ziua ei, 1 martie. A fost un tort delicios, usor, o combinatie divina de ciocolata, caramel si alune de padure. Ma bucur mult ca in curand ii voi putea face mamei si cadouri reale, dulci sau nu, si cel mai mare cadou de Craciun pentru parinti vom fi chiar noi :)"

Reteta tortuletului poate fi gasita aici:



5. Elena Sandor (Paduretu)-Eileen cuisine ne arata cum ne poate bantui o reteta :). Si nu orice reteta, ci una pe care eu o consider foarte greu de facut: Macarons cu ciocolata. 
Si iata care este cauza:
"Am devenit obsedata de ele inca de cand le-am facut prima oara acum 2 ani, dar nu mi-au iesit pentru ca nici nu stiam cum trebuie sa fie, dar gustul era absolut divin. De atunci am inceput sa caut retete noi, trucuri, secrete, etc. Anul acesta am fost in Franta, mama macarons-ilor, unde am mancat cei mai deliciosi biscuiti ever. M-am ambitionat sa ii incerc pana imi ies. Am avut succese, esecuri, dar tot timpul gustul a fost nemai intalnit. Avand un blog de cuisine, aspectul conteaza la fel de mult ca gustul si nu puteam sa postez fotografii cu macarons crapati sau lasati, de aceea, am incercat mai multe metode pana cand, in sfarsit, au iesit ca in vitrinele pariziene. Asadar vreau sa impartasesc si cu voi reteta care m-a bantuit in 2011, sper sa va placa."

micutele bijuterii dulci le puteti gasi aici:



6. Gabriela Olteanu ne spune de ce reteta Mini tarte cu somon este una speciala pentru ea:

"reteta pe care am sa ti-o trimit este speciala pentru mine deoarece am degustat-o intr-un loc absolut superb si am decis sa o fac si eu cu ocazia aniversarii parintilor mei care se sarbatoresc mereu impreuna.In fiecare an de ziua lor incerc sa fac lucruri speciale si deosebite cu care sa-si uimeasca musafirii."


aceste tarte intr-adevar sunt de servit in anumite momente speciale!
gustoasele ei tarte le puteti gasi aici:




7. Deliciul deliciilor, o "Prajitura catastrofa", o adevarata ciocolata sub forma de prajitura, daca nu stiati de ea, va instiinteaza Furnicuta Boscodina. Ei, acum sa va vad daca va tin bracinarii! :)) Uite cat de simplu si frumos ne explica:

"Reteta care mi s-a lipit de suflet anul asta , mai ceva ca marca de plic este Prajitura catastrofa.

Deci numele nu "o lauda" e o prajitura in fata careia renunti la orice limita daca esti un iubitor de ciocolata. Sincer chiar nu stiu de ce au numit-o asa, probabil ca e o catastrofa -dusmanul numarul 1 al oricarei diete.

De ce am ales-o eu ca "imagine a anului 2011" ? Pentru ca e o mare de ciocolata delicioasa, in fata careia putini rezista .E o prajitura care primeste laude oriunde ajunge . In alta ordine de idei e un paradox, atat de buna si totusi atat de usor de facut :)"


Deci bun, voi cei terminati si ahtiati dupa ciocolata, cautati repede reteta aici:





8. O reteta exotica Vinete umplute/Karniyarik, care imbina atat de bine aromele turcesti, Nilgun Panaitescu de la Bucataria turceasca vine sa o impartaseasca cu noi. Si este cu atat mai speciala pentru faptul ca aceasta reteta este preparata dupa sfaturile bunicii ei. 

"Vinetele umplute sunt preferatele mele! Este mancarea pe care eu am

invatat-o  de la bunica mea şi ori de câte ori o prepar îmi amintesc

de ea, cu atât mai mult acum când ea nu mai este printre noi."


deliciul asta turcesc il puteti gasi aici:


9. La-Chef-A este cel mai tare Chef  care-mi face papilele gustative sa o ia razna atunci cand ne arata cate o reteta, in bucataria ei La-Chef-A in the kitchen. Si daca nu ma credeti, ia priviti voi reteta ei de Somon in crusta de fistic!

"Am ales aceasta reteta pentru ca imi place tare mult pestele, in special somonul iar gatit astfel este pur si simplu delicios. Am facut si refacut aceasta reteta si o recomand cu multa placere."

Chef, saru'mana de reteta si poze, fug imediat la tine pe blog sau iau toate datele retetei:

10. Atentie ciocolatosi! Urmeaza iar incantare pentru voi! Andreea Elena de la Toata ziua in bucatarie  ne aduce direct la suflet Ciocolata de casa-fudge si asta pentru ca:

"- a fost cea mai buna ciocolata de casa facuta de mine, pe anul acesta
- iubesc ciocolata! mai ales cea facuta in casa
- este preferata sotului meu"

sotul si ciocolata mereu fac casa buna cu femeia, nu? :)

Ia priviti voi cum troneaza bucatelele astea de ciocolata aici :) :



11. O reteta care a devenit si favorita sufletului meu este cea de Saleuri cu branza si chimen de la Gabriela Iancu -What Liberty Ate. Tot bunica este cea de la care invatam atatea secrete in bucatarie. 

Gabriela, dupa cum ti-am spus si atunci, am pregatit si eu aceste saratele dupa reteta bunicii tale si au iesit superbe! Iti multumesc inca o data!

"Reteta mea de suflet (permanenta) este cea a saleurilor cu branza si chimen facute de bunica. Nicio alta reteta nu a reusit sa declaseze preferinta mea pentru saleuri. Eu le pregatesc in fiecare an de cand am facut rost de reteta bunicii mele. Pregatesc cu mare drag aceasta reteta, si mananc cu si mai mare drag saleurile. Nu pot sa-mi explic de ce anume imi plac asa mult, poate pentru ca imi aduc aminte mereu de copilarie si de bunici, dar stiu ca sunt febletea mea."
Cine vrea saratele care arata atat de bine si sunt taaare gustoase, sa dea fugutza repede repejor la adresa asta:



12. Baked Alaska va spune ceva?? Cum nu?? Adica stiti voi, toata Alaska, dar coapta :)). Va lamureste imediat Gabriela Duceag de la Papa bun. Este cea mai tare inventie de prajitura de pana acum, dupa parerea mea. Si o astfel de reteta nu are cum sa nu va iasa bine, mai ales daca veti fi ajutate si de sot! Ideea asta vine sa o intareasca si Gabriela cand ne spune:

"Fara doar si poate, reteta mea de suflet va ramane Baked Alaska.
Poate pentru ca e prima reteta la care m-a ajutat sotul , poate pentru ca e rodul muncii in echipa :)), poate pentru ca mi-a adus o gramada de premii sau poate pentru ca mi-a adus oameni dragi langa mine.
Contrast spectaculos dintre cald si rece, textura cremoasa , bezea pufoasa, o bomba calorica, Baked Alaska este pentru mine cocotzata pe podium pentru anul 2011.
Preparata special pentru un concurs tinut pe blogul doamnei Laura Laurentiu, repetata apoi si cu alte ocazii, este reteta pe care o prepar de fiecare data cu drag si emotie."

Gabriela, sa stii ca eu nu o sa am liniste pana nu am sa gust din aceasta bomba calorica, chit ca o sa explodez dupa aceea! :)) Totul e sa faci tu un repetir si sa imi trimiti si mie o feliuta! :)

Si iata, Alaska se afla mai aproape de voi de cat va inchipuiati, adica la un click distanta:



13. Dupa o indelungata si severa analiza Dana Tudor a decis ca cea mai draga reteta a ei este cea de Praline cu ciocolata zmeurie. Normal ca asa as decide si eu! :)) Imi aduc aminte ca a avut o perioada cand a facut postare dupa postare numai cu minuni d-astea de bombonele de nu stiam cum ma mai cheama. Si in fiecare zi imi spuneam ca o sa le incerc si eu, apoi venea cu alta reteta, si alta si alta... Si acum vine intrebarea cu raspuns cu tot:

"De ce mi-e draga? Pentru ca imi place sa lucrez bomboane, iar gustul acestor praline este divin. Despre aspect, nu mai zic. Ii las pe altii sa se pronunte. "

Helloooo! Ciocoholiciiii?!! Mai sunteti pe fir?? Daca da si nu v-ati pierdut pe drum cu atatea poze delicioase, intrati pe reteta Danei ca sigur mai gasiti pe acolo niste minuni d-astea parfumate:





14. Acuma vin eu si ma intreb de ce ar trebui sa va mai spun voua ceva ce deja stiti si ras-stiti?! Estonian Kringel va spune ceva?? :)) Hai, ziceti repede cati dintre voi ati incercat super reteta Anei Maria Ciolacu de la Just Love Cookin'! Sau stati asa sa reformulez: de cate ori ati incercat reteta? :))

In plus, Ana va mai spune de ce pe ea acest colacel a cucerit-o definitiv:

"Reteta mea de suflet din anul 2011 e fara indoiala Estonian Kringel. L-am facut intr-o Duminica, ca si comfort food, si m-am indragostit de el in mod definitiv. L-am repetat de Craciun, fiindca e incredibil de delicios si artistic, cel putin in ochii mei, si si-a meritat locul pe masa. Nu e preferatul meu pentru uriasul succes pe care l-a avut, ci pentru modul in care am interactionat  cu zecile de persoane din Romania si din strainatate care m-au tinut la curent pas cu pas pe FB si mi-au aratat poze cu kringel-ul lor chiar in ziua in care l-am postat. M-a impresionat tare mult lucrul asta... Mai multe motive de-atat nu puteam avea pentru a iubi o reteta. :) Sarbatori fericite tuturor, si un an nou cat mai delicios !"


Ana dear, iti promit ca am sa depun toate eforturile necesare pentru a face si eu aceasta reteta,mai ales ca ti-am zis ca nu sunt prietena cu aluaturile din drojdie. Dar pentru aceasta minune merita sa petrec si o zi intreaga in bucatarie, numai sa-mi iasa asa cum trebuie! :)

si desi sunt sigura ca ati tocit link-ul de pe site-ul ei tot accesandu-l, eu vi-l scriu aici sa fiu sigura ca nu il ratati :) 

iata-l si pe pufos!


15. Iar pentru cei care prefera mancarurile light&healthy, nu uitati sa va preparati Sandwich-ul a la Jamie Oliver.  Dupa cum zicea si Adina Ciocalau-Mitinita, este un sandwich delicios si satios chiar daca este fara carne. Puteti sa-i spuneti intruchiparea sandwich-ului perfect:

"Nici nu a trebuit sa ma gandesc cand mi-ai trimis invitatia,sandwichul acesta a fost cel care m-a surprins cel mai mult,aromele s-au combinat perfect si a fost mare surpriza ca poate fi atat de bun si fara pic de carne.

Deci reteta "vedeta" a fost  "Sandwichul a la Jamie Oliver"" 

Adina, ti-am mai zis eu ca sunt fanul numarul 1 al lui Jamie Oliver, asa ca pe mine m-ai nimerit la fix cu reteta asta! :)

Cine n-a mancat sandwich-ul asta, sa se duca repede pe link-ul asta:


dupa atata papa de Craciun, acest sandwich sigur o sa va meara bine la stomacel! :)



Daca ar fi sa ma intrebati pe mine care este reteta mea de suflet pe anul 2011, v-as spune si eu ca imi este greu sa aleg dintre toate numai una. 
Desi am facut-o recent, Painica cu ceapa a fost cea care m-a marcat.  Asta pentru ca aceasta painica imi aduce aminte de primele mele zile in care am ajuns in China, de diminetile cat de cat racoroase care veneau ca o binecuvantare dupa noptile pline de caldura si senzatie de sauna din poluatul Shanghai. Imi aduc aminte de nenea care imi oprea mereu cate o bucata de paine din asta certandu-ma ca nu am venit mai devreme. Imi aduce aminte de zilele de student in care uneori nu aveam decat 3 yuani (a treia parte dintr-un dolar american) cu care imi cumparam painica, de strazile aglomerate ale Shanghai-ului, de Carrefour-ul intzesat de chinezi agitati si agasanti :), de copilasii chinezi din gradinite care se mirau ca si eu mananc paine din asta cu ceapa verde...de atatea si atea lucruri...




Uitandu-ma la toate, imi dau seama ca aceste retete nu ar fi existat fara voi, fara dragostea si sentimentele sadite atunci cand ati pregatit minunatele preparate. Va multumesc inca o data pentru tot!

Va urez un an nou cu multa sanatate! Sa fiti iubiti, fericiti si voiosi! Dumnezeu sa fie alaturi de voi si sa va arate calea cea buna! Sa pregatiti cat mai multe preparate delicioase cu care sa ii incantati pe cei dragi caci, nu uitati! intotdeauna Dragostea Trece Mai Intai Prin Stomac! :) 

Va imbratisez cu drag!

a voastra,

Andreea