contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

4 Ani De Blog Si O Placinta

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
     Nu puteam sa las sa treaca ziua de azi fara sa scriu ceva pe blog. Pentru ca oricat de mult l-am neglijat in ultima perioada, tot mi-am amintit ca azi implineste 4 ani. Iar daca stiu un lucru pe lumea asta, atunci ala e ca aniversarile trebuie sarbatorite! Pentru ca viata e atat de scurta si plina de probleme incat orice motiv de bucurie trebuie tratat ca atare.
    Asa ca sarbatorim, dragii mei, nu cu un tort sau cu cupcakes asa cum am facut in alti ani ci cu o placinta sarata. O placinta sarata cu pui dupa o reteta de Gordon Ramsay care mi se pare exemplificarea perfecta a notiunii de comfort food. Iar pentru ca blogul asta reprezinta spatiul in care ma pot exprima in voie, unde pot experimenta gusturi noi si unde pot uita de grijile de peste zi cred ca nu-i prea rea alegerea.
    Va multumesc ca sunteti aici, ca ma cititi, ca incercati retetele si ca aveti rabdare.

Ingrediente:
timp de preparare 2 ore, dificultate medie, 6 portii
25 g unt
o lingura de ulei de masline
2 cepe
3 tulpini de telina sau 1/4 telina radacina taiata cuburi
1 morcov mare taiat cuburi
200 g mazare congelata
50 g faina alba
400 ml supa de pui
300 ml lapte
300 g carne de pui (piept si pulpe)
sare, piper, dafin, cimbru
pentru crusta de biscuite
75 g faina integrala
1/4 lingurita praf de copt
3/4 lingurita bicarbonat de sodiu
1/2 lingurita sare
3 linguri unt
125 g lapte batut

Preparare:
     Pentru inceput am facut o supa din carnea de pui (cu os si piele), 1 ceapa, telina si morcov, fierte la foc mic pana carnea e moale.
     Am curatat carnea de piele si oase si am taiat-o bucati mici, am strecurat supa si am pastrat legumele.
Intr-o tigaie incapatoare am incins untul si uleiul apoi am calit cealalta ceapa tocata marunt. Am adaugat apoi legumele si am mai lasat pe foc 2 minute. am adaugat apoi faina si am amestecat bine. dupa alte 2 minute am turnat deasupra supa si laptele si am lasat sa fiarba 10 minute panaa inceput sa se ingroase. Am pus apoi in tigaie bucatile de pui si mazarea si am condimentat cu sare, piper, cimbru si dafin si am dat focul la minim.
     Intre timp m-am ocupat de crusta de biscuite: am amestecat intr-un castron toate ingredientele pana am obtinut un aluat consistent.
     Am mutat apoi tocana de pui intr-un vas ceramic dreptunghiular, am pus deasupra aluatul (il puteti intinde uniform sau lasa in bucati rotunde ca mine) si am dat totul la cuptorul incins la 180 de grade pentru 20 de minute. La sfarsit nu mi-au mai trebuit decat niste muraturi.

                                                                                                     yours truly, 4 year old blogger, 
                                                                                                                                    Lavinia