contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Ardei Iuti In Otet

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Nu stiu cati oameni pot rezista picanteriilor din bucatarie, dar eu sigur nu ma numar pintre ei! Iubesc la nebunie ardeii iuti, ii folosesc atat proaspeti cat si uscati, intregi sau tocati dar cel mai adesea... murati! Borcanele isi au locul lor rezervat in camara si nici macar o zacusca nu indrazneste sa le incalce teritoriul. Nu de alta dar ARDEEEEEE!
E o placere pentru mine sa pun ardei, si asta dintr-un motiv foarte simplu : otetul se dozeaza per borcan, nu se fierbe nici o solutie, nu riscam sa ramanem cu zeama de muraturi nefolosita. E o reteta rapida si care nu da rateuri in timp.  Si acum am ardei de anul trecut, tari si aromati. Si iuti, ca asa imi plac!
Reteta de azi este facuta cu ardei de-ai nostri, care cu greu se mai gasesc in gradinile bunicilor. Sunt iuti, rapanosi chiar, iti dau lacrimile cand musti din ei. Se pot folosi la fel de bine si ardei bulgaresti sau orice alt soi va place. Si mie mi-au facut cu ochiul niste ardei de peste hotare, doua soiuri iuti ca focul : unii mici si rotunjori care parca stateau sa explodeze de iuteala si altii ascutiti ca o racheta gata sa o ia la fuga.. tot din acelasi motiv. Dar vedetele au fost tot ardeii nostri, buni sa iti ia foc gura si nu numai ...


Oricum, inainte de a trece la treaba va vand un mic pont : cu cat adaugati mai mult zahar, cu atat iuteala ardeilor va fi diminuata.

Ingrediente:
- 1 kg ardei
- otet ( aproximativ 1 litru)
- bobite de mustar ( 4 lingurite)
- zahar - 8 lingurite rase
- sare - 4 lingurite
- optional piper boabe si foi de dafin (eu nu le-am pus)



Dupa ce se spala bine ardeii si se inlatura cei loviti, patati sau rupti, se aseaza in borcane de 400 g si se adauga la fiecare borcan :
- otet pana la jumatate
- 1/2 lingurita boabe de mustar
- 1 lingurita rasa de zahar
- 1/2 ligurita de sare ( nu exagerati cu sarea si folositi doar din cea gronjoasa)
- piper, foi de dafin dupa gust

Se completeaza restul borcanului cu apa si gata ! Se pune capacul si cam asta e tot. 

Totusi, pentru ca la mine in camara este foarte cald, procedez la o asa numita sterilizare minima a borcanelor. Le asez intr-un vas si pun apa pana aproape de gura borcanelor. Las la foc mic pana cand se incing capacele, sting focul si le las in apa sa se raceasca. Nu e o etapa necesara daca aveti camara racoroasa sau beci, dar eu nu ma pot lauda cu temperatura mai mica de 20 grade in camara asa ca mereu trebuie sa iau masuri de siguranta.

Ce spuneti? Rapid sau... iute?