contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Choux à La Crème

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

by Alice albinutza
So, dragilor, mai stiti voi prajitura Choux à la crème ? Ei bine, eu da! Din copilarie...era o prajitura adorata de mine, pe langa mult preferata Savarina. Si daca tot mi-a ramas ceva aluat de la profiterol, am hotarat sa fac aceasta minuatie de prajitura, foarte simpla, dar extraodinar de buna, poate din cauza simplitatii ingredientelor? Hmm, who knows?!
Asadar ingrediente:
pentru aluat
  • 100 gr faina
  • 85 gr unt
  • 200 ml apa
  • 3 oua
  • un praf de  sare
pentru umplutura
  • 300 ml lapte
  • 1/2 pastaie vanilie
  • 125 gr zahar
  • 3 oua
  • 1 lingura amidon
300 ml frisca lichida
Aluatul este foarte simpu de facut, este vorba de asa-numitul aluat pripit, care se foloseste atat pentru choux-uri, cat si pentru eclere si profiterol. Se face astfel: intr-o craticioara punem la fiert apa cu sarea si cu untul. Cand a inceput sa fiarba tragem de pe foc si adaugam toata faina, deodata. Amestecam repede si serios pana obtinem o pasta omogena si faina s-a incorporat. lasam apoi compozitia sa se racoreasca 10 minute. Ouale le batem ca pentru scrob/omleta, dupa care le incorporam in compozitie, turnand cate putin si amestecand continuu pana cand compozitia devine lucioasa si omogena. Tapetam o tava cu hartie de copt. Luam din compozitie cu lingura/lingurita si punem gramajoare de aluat lasand distanta de 4 cm intre. Dati la cuptor pentru 10 minute la temperatura la care ati incalzit cuptorul (treapta 7/220) dupa care reduceti flacara si lasati la foc mic inca 20 minute. Choux-urile vor creste frumos si vor deveni goale pe dinauntru. In orice caz spionati totul de dupa usa inchisa a cuptorului. Nu o deschideti sub nici o forma in primele 20 de minute. Cand sub gata coapte, le scoateti si le lasati la racit pe un gratar metalic. Se pot pastra mai multe zile, dar puse intr-o punga de plastic in frigider.
Pentru crema de vanilie am pus pe foc laptele cu vanilia si am lasat pana a atins punctul de fierbere, dupa care l-am lasat la racorit. Intr-un bol am mixat ouale cu cele 125 gr zahar, dupa care am adaugat laptele si am mixat inca putintel. Am pus totul iar pe foc amestecand continuu pana ce crema de oua a inceput sa capee consistenta, sa se ingroase. Am aruncat apoi repejor si amidonul si am tot amestecat, amestecat pana ce a devenit o crema spumoasa si groasa. Am lasat-o apoi sa se raceasca complet.
Frisca lichida se mixeaza bine, pana isi mentine forma
Cand  choux-urile au fost complet racite, si crema de vanilie asisderea, am trecut la asamblare. Astfel , se ia fiecare choux, se taie in doua, obtinand un capac de aluat care va forma palariuta chouz-ului :P.  Golul format se va  umple cu crema de vanilie, apoi cu un strat de frisca si se acopera cu palariuta de aluat, decupata ceva mai inainte. Se pudreaza cu zahar praf. Nu mai am altele de adaugat decat ca va conjur sa fabricati si voi Choux à la crème...eu acum fug sa mai pap inca unul :P
Enjoy!



Articol recomandat de alice-albinutza.blogspot.com