contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Creveti In Cochilie La Gratar, Cu Sos De Usturoi

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Va rog sa nu ma boscoroditi pentru aceasta reteta. Stiu ca unele dintre igrediente sunt foarte greu de gasit pe piata noastra, dar insusi faptul ca am dat de ele la “Bacania Veche” mi-a dat imboldul sa gatesc aceasta gustare simpla, dar plina de aromele thailandeze de care imi este atat de dor.


Am pastrat cochilia crevetilor fiindca aceasta ii protejeaza pe gratar, ca sa nu se arda si fiindca mi se par mai gustosi astfel; suptul cochiliei este la fel de satisfacator pentru un gurmet ca rosul oaselor de pui. Bineinteles, daca doriti, puteti curata cochilia de pe creveti, este la alegerea dvs.

Bucatarie: thailandeza
Dificultate: usor
Cantitate: 2 portii
Timp de preparare: 15 minute + marinare
Timp de gatit: 5 minute

Ingrediente:
10-14 creveti Tiger, curatati de capete si picioare, dar cu cochilie
1 lingura de sos de peste
3 linguri de sos de soia light
1 lingura de sos de stridii
2 lingurite de pasta de tamarin
3-4 catei de usturoi, pisati
2-3 feliute subtiri de curcuma, strivite (optional)
2-3 bucatele de krachai, strivite (optional)
1 lingura de sos de limeta
1 lingurita de ulei brun de susan
1 ardei iute mic, pisat
1 lingura de seminte de susan
2 lingurite de lemongrass, tocat marunt si apoi pisat
2 lingurite de zahar de palmier, dat pe razatoare
2 linguri de frunze proaspete de coriandru, tocate
1 lingura de frunze proaspete de menta, tocate
feliute de limeta, pentru servit (optional)
frunze proaspete de coriandru si/sau menta, pentru ornat
orez fiert, pentru servit

Instructiuni:
Se amesteca pasta de tamarin cu 2 lingurite de apa calda. Se strecoara mixtura, pastrand lichidul si aruncand solidele. Se prajesc semintele de susan uscat, fara ulei, timp de 30 de secunde, pana se rumenesc usor. Se pun deoparte.

Cu un cutit ascutit se despica crevetii pe burta, pe lungime, fara insa a-i strapunge total. Se asaza apoi crevetii pe un fund de tocat, pe partea cu taietura, se desfac ca o carte si se preseaza.

Se combina intr-un castron sosul de peste cu sos de soia, sos de stridii, zahar, suc de limeta, usturoi, ardei iute, lemongrass, apa de tamarin si ulei de susan, plus feliutele de curcuma si de krachai, daca le folositi. Se adauga crevetii si se amesteca bine. Se lasa la marinat 30 de minute. Se incinge gratarul.

Se scot crevetii din marinada. Se arunca feliile de curcuma si bucatile de krachai. Se transfera marinada intr-o craticioara, pe foc iute. Se da in clocot, se micsoreaza flacara si se mijoteaza 2-3 minute. Se ia sosul de pe foc, se adauga menta si coriandrul tocate si se amesteca.

Intre timp se asaza crevetii pe gratar, pe despicatura, cu carapacea in sus. Se frig 2 minute, la foc mediu-iute, se intorc pe partea cu cochilie si se ung cu marinada. Se frig alte 2 minute, sau pana ce capata culoare rozalie.
Se servesc imediat, ornati cu feliute de limeta, daca folositi, si frunze proaspete de coriandru si/sau menta, presarati cu seminte de susan, alaturi de orez fiert. Este nostim sa mananci crevetii cu mana, asa cum se face adesea in Asia. Pentru orez puteti folosi o lingura. Daca procedati ca mine, aveti grija si inarmati-va cu o stiva de servetele… veti avea nevoie.

Sfaturi utile:
Daca nu aveti zahar de palmier, inlocuiti-l cu aceeasi cantitate de zahar brun.

Tamarin si lemongrass se gasesc uneori in hipermarketuri. Sunt mai usor de procurat din magazine specializate, ca Bacania Veche, de pilda.

Curcuma proaspata si krachai (Boesenbergia rotunda) am gasit la Bacania Veche. Daca faceti comanda, vi se aduce negresit.

Limeta, ulei brun de susan si sos de peste se gasesc relativ usor, in super si hipermarketuri.