contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Ficat De Porc împăturit

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

by Alice albinutza
Aveam nişte ficat de porc şi nu aveam chef de clasicul ficat la grătar ori ficat prăjit...aşa că am căutat ceva nou pe net şi, fiindcă nu am găsit ceva pe placul meu de moment... am alcătuit ceva care să fie bun, săţios şi mai ales să poată fi mâncat şi la servici... luat la cutie...:))
Aşa că iată ce mi-a ieşit
Aşadar ingredientele pentru reţetă sunt:
  • vreo 500 gr ficat de porc,
  • o ceapă
  • delikat
  • apă,
  • mălai
  • 2 ouă
Ficatul de porc după ce l-am curăţat, spălat...l-am ţinut câteva ore în lapte dulce. Apoi l-am tăiat în bucăţi potrivite pe care le-am aruncat în ulei încins în care am călit o ceapă mărunţită. L-am învârtit în ulei pe toate părţile până ce s-a albit frumos, apoi am pus puţin delikat şi o cană de apă. Am dat focul la potrivit şi am lăsat aşa pe foc vreo 20 minute, adică până ce ficatul s-a prăjit frumos.
Din apă, mălai şi puţină sare am făcut o mămăligă... pe care toată lumea ştie să o facă.
Am luat apoi un vas termorezistent, l-am uns bine cu margarină, am pus un pat de mămăligă, cât să cuprindă şi pereţii laterali ai vasului, apoi am turnat ficatul în mijloc după care l-am acoperit cu restul de mămăligă. Am făcut zob-zob două ouă eco :)) şi le-am turnat deasupra. Am dat apoi la cuptor pentru vreo 15 minute.

 

Poftă bună!



Articol recomandat de alice-albinutza.blogspot.com