contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Fursecuri Cu Ciocolata (chocolate Crinkles)

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
     Imi doresc de foarte mult timp sa imi iasa aceste fursecuri cu ciocolata si din a treia incercare am reusit: crusta alba de zahar, ciocolata moale si intensa la mijloc... arata ca bulgarasii de pamant acoperiti de prima ninsoare. Ca sa fiu sincera pana la capat, la prima incercare nu am lasat peste noapte aluatul la frigider (m-am grabit dupa 1-2 ore sa il modelez si sa il bag la cuptor) iar bulgarasii nu au crescut cum trebuia... din pacate nu am facut poze, dar aratau ca niste clatite americane cu ciocolata. La a doua incercare nu am reglat cum trebuie temperatura cuptorului si nici nu am folosit ciocolata de calitate si evident ca rezultatul nu a fost cel dorit (cred ca am mai zis-o si o mai zic: din experienta mea, ciocolata de menaj nu e ciocolata adevarata, iar eu de mult timp o evit pentru ca asa mi-am stricat multe retete).
     Revenind la experimentul reusit:


Ingrediente (aprox. 36 de fursecuri):
  • 60g unt
  • 230g ciocolata de buna calitate 
  • 100g zahar
  • 2 oua mari (sau 3 mai micute)
  • o lingura de extract de vanilie
  • 200g faina alba
  • un praf de sare
  • jumatate de lingurita de praf de copt
  • o cana mica de zahar pudra pentru ornat
     Se topeste in bain-marie ciocolata impreuna cu untul si se lasa deoparte sa se raceasca la temperatura camerei.

     Ouale si zaharul se bat spuma (cam 3-5 minute) apoi se adauga vanilia si se incorporeaza ciocolata.


     Faina se amesteca impreuna cu sarea si praful de copt si se adauga in mixul de ciocolata cu ou (de preferat se cerne pentru mai mult volum), Totul se amesteca, se acopera cu folie alimantara si se da la frigider pentru 6 ore, dar de preferat, peste noapte.
     Se incalzeste cuptorul la 170-175 grade si separat intr-un castron se cerne zaharul pudra. Se scoate aluatul de la frigider si, cu o lingura mare, se iau bucati de aluat care se modeleaza cu mana in bilute care apoi se dau prin zahar pudra si se pun pe o tava de aragaz tapetata cu hartie de copt.

     Se dau la cuptor cam 8-10 minute (daca va plac fursecurile mai uscate se tin 10 minute, cel putin). Apoi se scot din cuptor si se scot pe un grilaj sa se raceasca.


     Sper ca v-a placut reteta mea (impropriu spus "a mea" pentru ca sursa a fost tot preferata mea Stephany).
S'aveti pofta!