I’m Popeye The Sailor Man
articol scris de midori blog midoris.wordpress.com
Îmi place spanacul. Ştiu o mulţime de oameni care se strîmbă îngreţoşaţi cînd aud despre el, dar cred că asta se întîmplă pentru că nu l-au mîncat decît gătit clasic, reţeta aia care presupune transformarea spanacului într-o pastă cu o consistenţă dubioasă. Sînt o mulţime de moduri de a-l mînca, însă, mult mai plăcute: în plăcinte sau salate e doar o frunză cu o aromă specifică. Una bună. Iar într-o supă cremă care mai are şi ceva parmezaaan…. mniam!
Ultima oară cînd m-a pocnit pofta de spanac am vrut plăcintă cu spanac şi brînză. Prima tentativă de plăcintă o făcusem cu aluat fraged italian şi un soi de brînză care nu prea se găseşte pe-aici – stracchino. Iar spanacul a fost congelat – sub formă de cubulete, de la Bonduelle. Rezultatul: surprinzător şi bun. Aşa că acu’ vreo două zile am repetat reţeta, de data asta fără stracchino.
În primul rînd, am fost atentă la alegerea spanacului congelat. Există în varianta de frunză tocată, care se face praf sau, în cel mai bun caz, terci, atunci cînd se dezgheaţă. Aşa că am evitat-o, preferînd frunzele tăiate în bucăţi cît mai mari. Apoi am mai luat: nişte ouă, nişte aluat de foietaj (Morăriţa despre care am mai povestit), iar la brînzeturi… ştiam că-mi trebuie o brînză cremoasă şi cu gust neutru. Aşa că am luat mozarella şi mascarpone.
Întai am pus spanacul şi aluatul la decongelat. Între timp, am bătut bine trei ouă. Am adăugat două linguri generoase de mascarpone şi le-am amestecat cît s-a putut. Am tăiat şi bucata de mozarella în fîşii cît mai mici, şi-am adăugat-o şi pe ea. Am pus sare şi am mai insistat puţin cu amestecatul, dar nu prea mult: ştiam că amestecul nu trebuie sa fie perfect omogen.
Cînd spanacul s-a decongelat, a rezultat o chestie verde-verde şi fibroasă. Am clătit-o într-o sită, am scurs-o bine şi am adăugat-o peste ouă şi brînză. Am amestecat pînă cînd spanacul a fost distribuit uniform în toată chestia aia, şi a rezultat un fel de pastă.
Am luat un vas de Jena rotund (îmi doream o plăcintă rotundă, dar se poate face la fel de bine într-un vas dreptunghiular. Termorezistent să fie.) şi l-am acoperit cu hîrtie de copt tăiată la ochi, să se potrivească formei. Apoi am înghesuit o foaie de aluat, astfel încît să acopere perfect fundul vasului, şi cît mai mult din pereţii lui. Am turnat amestecul de ou, brînze şi spanac deasupra, şi am încercat să-l distribui cît mai uniform cu ajutorul lingurii. Apoi am tras marginile aluatului şi am “învelit”, pe margine, spanacul. Din fîşiile de aluat rămase am trasat trei dungi pe deasupra. Apoi l-am dat la cuptorul care se încinsese binişor.
Acolo a stat vreo 50 de minute – o oră. Am fost tentată să-l scot înainte să se fi copt bine spanacul, dar semnul decisiv că e gata a fost cînd umplutura de spanac a crescut, umflată de oul care, în sfîrşit, se expandase de la căldură. Aluatul oricum s-a rumenit primul, dar a continuat să se închidă la culoare, fără să se ardă, pînă cînd şi umplutura a fost gata.
Am lăsat să se răcească şi… gata. Mi-a plăcut că textura, consistenţa spanacului a păstrat ceva din cea a frunzei. Am mîncat cu pofta, am dat şi la alţii, am primit complimente. Rapid, simplu şi bun. Pofta bună!
