Me And My Arrow
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
Mi-ar placea sa am talentul lui Peter Mayle, sa scriu macar o cartulie care sa reprezinte viata de caine asa cum o vad eu (si aparent, cu un umor incontestabil si el). Din pacate nu am inelul Arabellei sa il rotesc si sa spun: da-mi chef de scris, nervi si bani sa stau o vreme sa va povestesc despre caini.
Total intamplator am venit de la mecanici (masina mea este bucatele, momentan) care imi sunt prieteni dragi de zeci de ani. Si stam des de povesti, rar de tot la cate o bere (ei nu consuma, deci o bere eu) si din vorba in vorba ne aminteam de caini (in timp ce se desfaceau diverse presetupe de la pompa de apa).
Si inca, dupa cam 12 ani imi aminteam de traznaile lui Gipi despre care v-am mai povestit, unul dintre cei mai buni (si rai) caini din lume. A fost My Arrow timp de patru ani, de cand l-am gasit, cei mai frumosi patru ani din viata lui de caine abandonat si batut, cei mai frumosi (cu mici exceptii) din a mea de om care a avut norocul sa intalneasca asa un prieten.
De fapt mai multi prieteni, Gipi mi-a dezvaluit, fara sa vrea, multe din natura umana, multi dintre cei cu care a impartit si bune si rele, inca imi sunt prieteni, se pricepea, clar, mult mai bine decat mine la oameni.
Au urmat traznai, plimbari, excursii, ca toti cainii si Gipi musca pe cine trebuia (sau nu), era un extraordinar de bun gardian si un amic obsedat de persoana mea, probabil ii era frica sa nu fie dat pe strada iarasi. Dalmatienii sunt caini mai dificili, unii spun ca sunt prosti (probabil aceeasi care cred ca un Dobermann trebuie omorat la 7 ani, cei care cred in miracole, in bani fara munca si in alte basme). Nu sunt deloc prosti, sunt dificili, profitori si puternici.
Ce mi-a venit? Am gasit o poza dintr-o foarte lunga plimbare in care am strabatut tara cu cainele si cu mama mea, in care am mers exact la modul clasic: ce scrie in intersectie? Pai X sau Y. Zi repede incotro o luam.
In poza (evident, antica), luasem niste slana si palinca de la Bran, am facut un foc pe malul apei intr-o padure si am fript slana picurata (luasem si pita) si dupa palinca am dormit, mama pe iarba, langa foc (facut cu responsabilitate, da?) si eu pe capota masinii, cu cainele de paza.
Me and my Arrow:
Despre celalalt Sageata, nu trebuie sa va mai povestesc, intreaga ei poveste este super cunoscuta, odata o sa ii inregistrez si vocalizele, cum incearca maimuta sa imite ce zicem noi, cum sta de vorba cu vecinii, cum face cand e un necunoscut la usa, intorcand printre maraieli capul sa vada daca are aprobare, sa ia si ea o bucatica din cine se incumeta sa intre.
Casi este un caine total diferit si absolut la fel de bun. A fost mai putin plimbata decat Gipi, des a stat mai mult in masina decat sa admire imprejurimile si sa fugareasca veverite, dar este tot My Arrow (poza e de azi noapte, greu de prins nebuna la pozat).
Ca sa inchei cu ce am inceput, tare rau imi pare ca nu am talentul lui Mayle ca sa scriu carti precum “Viata de caine” (sau un an in Provence, unde Provence ar putea fi inlocuit cu alte locuri, de la Salajean pana la Sarzana).
rororo
