contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Muschiulet Impletit

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

Stiti ca rar ma bag la retete elaborate, si asta doar atunci cand scopul scuza...munca, asa ca si azi va propun tot o reteta rapida, extrem de usoara dar de efect in orice imprejurari vreti voi. Vorbesc despre acest muschiulet impletit langa care am adaugat niste ciuperci, cateva rondele de morcov si ceva rosii...

 

Ingrediente(pentru cca 2-3 persoane):
-2 muschiuleti de porc de cca 250-300 g fiecare,
-400 g ciuperci proaspete,
-10 rosii cherry,
-un morcov mediu,
- 2 tije de telina,
-un catel de usturoi,
-2 linguri de ulei,
-sare,
-piper negru macinat,
-cateva boabe de ienibahar,
Preparare:


Se spala muschiuletul, se curata de pielita si grasime si se taie pe lungime in trei fasii. Se sareaza si se pipereaza dupa pofta inimii.

Ciupercile se spala, se detaseaza piciorusul si se curata primul strat de pe palarie. Este un truc pe care l-am invatat de la soacra mea si de fiecare data curat astfel cuipercile pentru ca palaria ramane mai frageda daca se indeparteaza primul strat. Operatiunea se face foarte usor daca dupa ce am rupt piciorusul prindem intre degetul mare si aratator membrana care imbraca palaria ,de la interior, adica partea cu lamelele si tragem spre exterior. Voi reveni cu o poza explicativa care va va lamuri mai bine pentru ca de data asta am omis sa fac acest lucru. Ideea este ca aceasta membrana este mai tare,iar daca o indepartati  ciupercile se vor gati mai repede.
Spalam si curatam si morcovul si tijele de telina si trecem la impletitul muschiuletului avand grija sa impletim si tija de telina in interiorul lui. Se impaneaza cu usturoi, felii subtiri de morcov si boabele de ienibahar.
Intr-un vas uns cu cele doua linguri de ulei se face un pat din restul de morcov si piciorusele ciupercilor, sarate si piperate. Pe acest pat se aseaza cei doi muschiuleti impletiti. Palariile ciupercilor se sareaza si se aseaza pe langa ei. Deasupra se orneaza cu rosii cherry si se da la cuptorul incins in prealabil.
Se tine vasul acoperit vreo 15-20 min dupa care se descopera si se lasa sa se evapore zeama lasata de ciuperci si sa se rumeneasca bine carnea.
Aceasta este toata filozofia cu muschiuletul impletit. O reteta care dureaza cam o ora, insa deosebit de gustoasa. Veti savura rand pe rand la aceasta friptura aroma de ciuperci, gustul acrisor dat de rosii si parfumul discret de ienibahar, de la boabele presarate din loc in loc...
Pofta buna!


Articol recomandat de teobucatar.blogspot.com