contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Prajitura Carpati

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

  In familia noastra prajitura Carpati este nelipsita de pe masa de Craciun, atunci cand ne intalnim cu totii,  pentru ca place tuturor si este foarte spornica, avand in vedere numarul mare de portii (cel putin 25 de felii sanatoase, in functie de cantitati)...
Ingrediente(pentru cca 6-7 foi)
 -o cana de zahar,
-1/2 cana ulei,
-1 cana de lapte,
-1-2 oua,
-o lingurita bicarbonat de sodiu,
-faina cat cuprinde,
Crema caramel
-2 cani zahar tos,
-750 ml lapte,
-7 linguri faina,
-o cana apa,
-1/2 pachet unt,
-o esenta rom,
Glazura
-o cana si jumatate zahar pudra,
-un pachet unt (margarina),
-3 linguri cacao,
-2 plicuri zahar vanilat,
Pentru ornat
-2 linguri nuca de cocos,

Preparare

   In primul rand trecem la prepararea foilor. Laptele, zaharul si uleiul se pun la foc mic si se amesteca pana zaharul s-a dizolvat complet fara a se clocoti. Aceasta dizolvare la cald va face ca aluatul sa fie mai elastic, mai putin sfaramicios si prin urmare mai usor de manevrat la coacere. Se lasa sa se racoreasca apoi se amesteca cu 1-2 oua, bicarbonatul si faina, framantandu-se un aluat care se poate intinde in foaie.
   In functie de masura (ingredientele se vor masura cu aceeasi cana) aluatul va incorpora cca 7-8oo g faina. La aceste cantitati vor iesi 7-8 foi (mie mi-au iesit 6 pentru ca am folosit o cana mai mica).

   Foile se coc pe fundul tavii de aragaz pe care am presarat-o cu faina. Foaia se intinde cu sucitorul asa incat sa fie cat mai subtire si se potrivesc marginile cu un cutit ca sa aiba dimensiuni cat de cat egale.
   Dupa ce s-au copt toate foile se lasa sa se raceasca timp in care se prepara crema.
   Adica, se caramelizeaza fara sa se arda cele 2 cani de zahar pana capata culoarea aramie si se sting atent cu o cana de apa, dupa care se lasa la foc mic sa se topeasca bine pana devine un sirop.
   Intr-un castron se freaca cele 7 linguri de faina cu laptele rece turnat putin cate putin ca sa nu se formeze cocoloase si se toarna peste siropul de zahar ars in fir subtire amestecandu-se energic cu telul. Se lasa la fiert pana se ingroasa bine amestecandu-se mereu si insistand pe fundul vasului cu telul ca sa nu se prinda.
   Cand crema s-a ingrosat se inchide focul si se incorporeaza o jumatate de pachet de unt sau margrina  si o sticluta esenta de rom.
   Pana se raceste crema se trece la preparare glazurii care se face simplu frecand untul la temperatura camerei cu zaharul pudra. La final se incorporeaza praful de cacao si zaharul vanilat.
   Crema de caramel se intinde rece pe foi ca sa nu se inmoaie prea rau, ultima lasandu-se neacoperita.
   Se da la rece pana a doua zi inainte de a fi taiata, taietura care reprezinta tot dichisul la aceasta prajitura Carpati.
   In primul rand se potrivesc frumos toate marginile prajiturii dupa care se taie in fasii cu latimea de cca 8cm, in cazul meu, iar daca ati copt mai multe foi latimea fasiei creste cu 1-2 cm astfel incat triunghiul final sa aiba laturile aproximativ egale.
   Fiecare fasie se taie pe lungime dupa diagonala (ca in poza) dupa care se desprind partile si se pozitioneaza cu varfurile in sus.

  Partea de deasupra si cea de jos trebuie sa ajunga fata in fata usor indepartate pentru a se putea unge cu glazura.
  Dupa ce au fost date cu glazura se apropie cele doua parti si se taseaza usor din lateral cu mainile.
  Se acopera totul cu glazura (adica cele doua laterale), se presara putina zapada pe creste (nuca de cocos) si se da din nou la rece pana in momentul servirii cand se taie in felii  de 2-3 cm grosime care vor arata ca niste triunguri sau mai bine zis niste creste muntoase de unde si numele prajiturii.

  Prajitura Carpati este o prajitura excelenta pe care cred ca fiecare din noi a gustat-o cel putin odata, facuta ca la carte de mama sau de bunica in ajunul sarbatorilor alaturi de cozonaci si alte minuni dulci de acest gen...