contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Pui Umplut Cu Orez

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga




Un pui umplut absolut delicios, care poate fi prezent pe masa de Craciun sau pur si simplu pregatit la sfarsit de saptamana :)
Daca va plac ciupercile, puteti sa adaugati in orez :)

Weekend placut!!!



Ingrediente:
1 pui
1 morcov
1 ceapa
1 ardei
150 g orez
2 linguri pasta de tomate
Sare,piper, patrunjel

Marinata:
2 linguri ulei
1 lingurita boia dulce
1 lingurita curry
Sare,piper


Mod de preparare:

Atunci cand cumparati puiul uitati-va sa nu fi taiata pielea langa copanele, al meu asa a fost si l-am cusut cu ata de bucatarie. Cu grija incepem sa separam pielea de carne, fara sa o rupem. Ne putem ajuta de cu cutit. Se taie copanelele si aripile care trebuie sa ramana cu pielea..

Toata carnea ramasa pe carcasa se desface si se fierbe 15 minute. Intr-o cratita se pune ceapa tocata, ardeiul si morcovul.  Se calesc impreuna, apoi se adauga orezul fiert 15 minute separat si se amesteca bine. Se adauga carnea fiarta si tocata.
Se pun 400 ml apa si se fierbe la foc mic pana este fiert orezul. In ultimele 5 minute se adauga pasta de tomate si se condimenteaza. Se opreste focul si se asezoneaza cu patrunjel.

Se lasa sa se racoreasca. Cu orezul obtinut umplem bine puiul si la sfarsit prindem cu o scobitoare sau il coasem. Legati copanelele cu o ata de bucatarie.

Se amesteca toate ingredientele pentru marinata si se unge puiul. Intr-o tava se aseaza hartie de copt si se pune puiul care se lasa 2-3 h la frigider, apoi se pune la cuptor pentru 45-60 minute sau pana se rumeneste. In tava punem 1 cana apa si putin ulei in timpul coptului.
Se serveste simplu sau alaturi de salata.