contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Tarta Cu Rosii Si Branza De Capra

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Postarea aceasta poarta numarul 300 si constat ca blogul a implinit de curand 3 ani.
Ce repede trece timpul, ce timid si nestiutor am inceput, cat de mult m-am legat de locul acesta si de voi, toti cei cu care interactionez, toti cei care dati click aici cu placere, iar pt asta va multumesc si sper ca timpul sa ne permita sa descoperim impreuna, multe alte retete savuroase.
Reteta de azi este simpla, savuroasa si-aduce timid mirosul toamnei in bucatarie.
O prima faza sunt rosiile coapte (minunate!!!) pregatite in prealabil (chiar si cu o zi inainte)
1kg de rosii (prunisore de ex) taiate in rondele de 0.5 cm (mandolina Borner - un instrument pe care-l recomand fara urma de ezitare)se aseaza intr-un singur strat, pe o tava asternuta cu hartie de pergament, se ung cu ulei de masline (cca 40ml amesteca cu o lingura de sirop de artar, sa-i taie aciditatea) si se dau la cuptorul incins la 200C (400F) pt 30-40 minute. Fotografia va arata rezultatul pe care dorim sa-l obtinem. Se lasa la racit.

Faza a 2-a:
* 400g aluat de foietaj se pastreaza in frigider pana e gata de intins, de regula fiind 2 bucati, pastrati-o pe a 2-a la frigider. Se intinde o foaie de 0.5cm inaltime, se pune pe o foaie de pergament si cu totul intr-o tava
Un truc pt niste margini frumos umflate ar fi sa crestati de-a lungul fiecarei laturi aluatul la cca 1cm-1,5cm de margine si sa puneti umplutura numai pana la aceasta crestatura. Scuze pt calitatea pozei!

* aluatul se unge cu mustar de Dijon (am pus mustar de casa -vezi foto- dupa reteta Codrutei minus cuisoarele :)) intr-un strat subtire si se acopera cu branza de capra tinuta la temperatura camerei.

Taina: aluatul odata uns cu mustar se poate da la congelator pt 10-15 minute. Vrem ca 'baza' sa fie intarita bine pt a putea intinde branza cu mai multa usurinta.
* peste branza de capra se astern feliile de rosie pregatite ca mai sus, care se vor unge iarasi cu un ulei de masline, de data asta aromat cu 2-3 catei de usturoi tocati si 2-3 frunze de busuioc verde tocat marunt. Se presara cu sare si cu piper proaspat macinat.

* se da totul la cuptorul incins in prealabil la 200C (400F) cca 20-30 de minute sau pana aluatul se umfla si rumeneste frumos.
* odata scos din cuptor, se presara (facultativ) cu busuioc verde tocat marunt.
Se serveste calda. Este delicioasa!