contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Tort Cu Crema De Castane

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

De Sf. Mihail şi Gavriil am preparat un tort cu o cremă din piure de castane.
Delicios, cremos, nu prea dulce, însiropat atât cât trebuie, cu o aromă inconfundabilă de toamnă. Toamna nu este unul din anotimpurile mele preferate. Dar pentru că printre roadele toamnei se regăsesc şi castanele, îmi place şi acest anotimp. Iar azi chiar a fost o zi frumoasă.
La mulţi ani soţului meu şi tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gavril, Gabriela, etc.
Ingrediente pentru blat:
- 6 ouă
- 150 g zahăr
- 100 g nuci măcinate
- 60 g făină
- esenţă de rom
Ingrediente pentru cremă:
- 500 g piure de castane
- 200 g unt
- 1 linguriţă esenţă de rom
Ingrediente pentru sirop:
- 150 ml apă
- 50 g zahăr
- 1 linguriţă rom
Pentru ornat: frişcă
Pentru prepararea blatului am sepat albuşurile de gălbenuşuri; albuşurile se bat spumă, am adaugat treptat zahărul, se bat în continuare până ce spuma se întăreşte. Am pus pe rând gălbenuşurile apoi am încorporat nucile măcinate amestecate cu făina.
Compoziţia se toarnă într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făină şi se dă la cuptor unde se coace în cuptorul preâncălzit, la foc mijlociu, timp de 25 minute.
Pentru cremă am amestecat cu mixerul piureul de castane cu untul, până rezultă o cremă omogenă. La sfârşit am adăugat o linguriţă esenţă de rom.
Pentru sirop, am fiert apa cu zahărul până s-a îngroaşat puţin, am luat de pe foc şi am adaugat romul.
După ce blatul s-a răcit în formă, l-am scos şi l-am tăiat în două foi care pe care le-am însiropeat cu siropul călduţ. Peste prima foaie am întins 3/4 din cremă, am pus a doua foaie,
şi am îmbrăcat tortul cu restul de cremă. La sfârşit am ornat cu frişcă.
Reteta am găsit-o în revista "Bucătăria pentru toţi".

Articol recomandat de adiscook.blogspot.com