contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Turta Dulce

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu

Turta dulce

Am inceput sezonul II “Sa prajiturim pentru Craciun” :) si lista am deschis-o cu Turta dulce. Imi dorisem o tura dulce pufoasa. Imi plac turtele plate, decorate si taiate in forme felurite, le ador. Sunt asa dragute, vesele si ma duc iremediabil cu gandul la zurgalai, reni si mosi craciuni. Insa nu reusesc sa le fac moi si pufoase, de fiecare data au ramas tarisoare, indiferent ca le-am facut cu 2-3 saptamani inainte, in ideea in care “se inmoaie in timp”. Nu mi-a iesit figura asta. Asa ca anul asta mi-am pormis ca voi face o turta dulce pe care sa o infulece si Miruna. Si am tot dat sfoara in tara (adica printre prietenii de pe Facebook) si o maiastra a dulcegariilor (trebuie sa ii vizitati blogul!!!) Magda Adina mi-a spus de turta ei dulce, dupa reteta Codrutei. Pozele irezistibile de pe blogurile fetelor m-au convins. Astfel ca zilele trecute, mi-am suflecat manusitele, mi-am luat sous-chef Miruna alaturi si-am copt o pufoasa Turta dulce.

Ingrediente pentru reteta de Turta dulce

  • 150g + 330g faina
  • 260 g zahar
  • 125 ml apa
  • 50 gr unt
  • 1 ou
  • 1/2 lingurita bicarbonat
  • un strop de sare
  • 1 lingurita scortisoara
  • 1 varf lingurita nucsoara
  • 1 varf lingurita ghimbir
  • 1 varf lingurita cuisoare macinate
  • 1 steluta de anason

pentru glazura

  • un albus de ou
  • 100 g zahar tos
  • 2 -3 linguri de apa fierbinte

Turta dulce

Mod de preparare pentru reteta de Turta dulce

Mai intai puneti intr-o craticioara, pe foc, 2 linguri din cantitatea de zahar data si lasati-le sa se caramelizeze usor. Turnati apoi 125 ml apa rece si aveti grija sa nu va stropeasca, sa va frigeti, asa ca stati deoparte in timp ce turnati apa.  Cand zaharul s-a topit, adaugati restul de zahar, steluta de anason, ghimbirul macinat, nucsoara, scortisoara si cuisoarele si lasati la foc mediu pana ce zaharul se topeste. Cand s-a topit, adaugati cantitatea de 150 gr de faina si amestecati rapid pana la omogenizare completa si sa nu se formeze cocoloase. Lasati sa se raceasca si scoateti steluta de anason.

Intr-un bol mai maricel puneti cele 330 gr de faina, un strop de sare, bicarbonatul si amestecati. Turnati mixul de condimente si zahar, oul intreg si untul topit. Incepeti si amestecati, apoi framantati pe planseta pana se incorporeaza tot si se transforma intr-un aluat compact si lipicios la atingere.

Incalziti cuptorul la 220 grade. Luati o foaie de copt si udati-o bine, apoi puneti-o in tava de copt.

Din compozitia de turta dulce luati cate o bucatica de aluat si formati bilute rotunde. Puneti bilutele in tava la oarece distanta intre ele. Mie din compozitia data mi-au iesit bilute cat sa umplu o tava de aragaz, cea mare, neagra.

Puneti tava in cuptor si coaceti la foc moderat cam 15 minute. Bilutele trebuie sa fie moi la atingere, daca le lasati mai mult se vor usca si intari prea repede.

Pentru glazurarea lor procedati foarte simplu si usor astfel: mai intai bateti spuma albusul de ou, adaugati zaharul tos si bateti pana ce zaharul se topeste si compozitia se intareste. Daca aveti un KA sau un Ken acum e momentul ideal sa il puneti la treaba. Eu, marturisesc ca abia il astept pe Mister T <3 sa il pun la treaba.  Asaa… dupa ce ati facut spuma densa si alba ca neaua puneti spuma asta intr-o cutie, adaugati cele 2-3 linguri de apa fierbinte si amestecati cu o spatula. Apoi puneti cateva bilute de turta dulce, inchideti capacul la cutie si zbateti bine cutia respectiva. Scoateti apoi bilutele si lasati-le pe un gratar metalic sau chiar pe o hartie de copt, in cazul in care nu aveti gratarul respectiv. Lasati-le asa pana a doua zi, sa se usuce glazura. Eu nu prea am avut rabdare si ai mei au infulecat cateva asa cu glazura neuscata :)

Turta dulce

Pofta buna la turta dulce moale si pufoasa cu glazura perfecta la exterior. Nu stiu cum e la voi, dar mie turta dulce imi aduce aminte de sarbatorile de iarna.

Turta dulce

Acest articol Turta dulce apartine site-ului Retete culinare din Tara bucatelor - de Alice Ciobanu.