contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Una Din Primele Betii

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Desi era tentant, foarte a la Monk, sa ramin la un numar curat si ordonat de 100 de posturi, nu am cedat, gindindu-ma ca si 1000 e alt numar la fel de frumos si ordonat. Dar reincepind munca, timpul de gatit mi s-a scorojit dramatic, asa ca vreau sa ma extind. De azi, o sa va povestesc si despre aventuri bahice, ca vorba ceea, mincarea fudulie, beutura temelie.

Asadar, sunt invitat la un chef de liceeni la colegul Vasiluta, care domicilia in blocul de peste drum de al meu. Imi pun sacoul meu alb cu revere adinci, de chelner simandicos si pantalonii de stofa croiti de bunica dupa tiparul blugilor Pyramid. Iau o carte din biblioteca pe post de cadou (banii storsi de la mama pentru dar mersesera pe tigari) si ma prezint la bairam (asta iar e un cuvint, care, asemeni blugilor Pyramid, rezoneaza cu generatia necrescuta pe Internet).

Incep lejer distractia, tragindu-mi un platou cu muraturi si cirnaciori prajiti plus o sticla de tuica in bucatarie, locul rezervat la chefuri celor prea cool (sau neindeminatici) pentru a dansa, insa predispusi chilibardelii in timpul unor lungi discutii metafizice.

Mai un cirnacior, mai o muratura, mai o tuica, usor-usor ma teleghidez. Imi vine cheful de topaiala, ma duc in camera de dans si gurile rele spun ca nu ma mai dadeam dus de linga “tovarasa” (alt arhaism) celui mai mare smardoi din Severin. In fine…

De la atita invirteala, tuica a ajuns mai repede decit prevazusem la cap, asa ca ma hotarasc sa pornesc spre casa. Odata iesit insa din blocul sarbatoritului, in loc sa o iau la stinga, spre casa mea, o iau la dreapta.

Stind la periferie, nu a durat mult pina m-am pomenit in cimp deschis, intr-o miriste abia arata. Aburii alcoolului au disparut abia cind am realizat ca nu aveam foc si in jur nu numai ca nu era tipenie de om, dar nici macar tipenie de cladire. Doar o haita de ciini vagabonzi imi tinea companie.

Dezorientat si vag ratacit, am pornit spre o luminita care se zarea departe. Luminita s-a dovedit un canton de cale ferata, ocupat de un domn si o doamna.
- Buna seara.
- (priviri lungi, mirate) Buna seara
- Stiti cumva unde sunt?
- (soc) La halta din Simian.
- Aha. Cum ajung la Severin?
- (mutenie)
- Severin (repet)
- Pai o tii drept un kilometru pina iesi la sosea, apoi faci dreapta (mai facusem eu dreapta si uite unde ajunsesem)
- Multumesc. La revedere (puschea pe limba)
- …
- Aveti un foc?

Citeva tigari fumate una dupa alta (pentru a nu pierde focul) mai tirziu, ajung pe strada mea. Trecusera deja vreo trei ore de cind plecasem de la chef. Totusi, chiar in fata blocului, ma intilnesc cu alti citiva petrecareti, mai rezistenti decit mine. Pentru a-mi salva onoarea, a trebuit sa le spun ca mai fusesem la un chef, mult mai tare decit al vecinului Vasiluta.

M-or fi crezut, in ciuda namolului care-mi infasura pantalonii, asemeni unor obiele, pina la genunchi?