contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Varza Cu Ciolan

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Buna mincare dar nu-i pentru stomacuri sensibile.
Si totusi o data pe an mai merge.
La vreme de sarbatoare, cind zapada se cerne deasa din nori si cind in caldura bucatariei se creaza o atmosfera placuta, familiara, merge un ciolan cu coaja iutita de boia, trecut prin dogoarea cuptorului si pus incetisor pe-o varza trasa la tigaie, gatita domol si ametita cu mirosuri si vin.



Mare lucru nu ne trebuie.
Musai ciolanul, afumat ori ba.
O lingura de boia dulce si o lingurita de boia iute.
O varza murata, capatinoasa, de soi bun, sa mearga cu unsoarea porcului.
O ceapa marisoara, sa taie greata si sa indulceasca zama.
Ulei pentru perpelit tocatura de varza, sare si piper, de gust.

Intii fierbem ciolanul vreme de jumate de ceas, cit sa se inmoaie soricul iar carnea sa se intepe usor.

Intre timp pregatim un maglavais din boiaua dulce si cea iute impreuna cu un strop de sare si ceva vin alb, sec, cu care urmeaza sa minjim ciolanul dupa ce il scoatem din fiertura.

Il naclaim din belsug, inrosindu-l bine, apoi il punem la cuptor sa prinda coaja rumena iar soriciul sa devina crocant.
Cit timp ciolanul sta in cuptor ne ocupam de varza. Intii maruntim ceapa si o calim pina se inmoaie. Varza o tocam fideluta si o rasturnam peste ceapa, amestecind usor. Lasam sa se gateasca impreuna pina se fragezeste varza, se potriveste de sare si piper, adaugam o ceasca din zeama in care a fiert ciolanul si acoperim cu un capac lasind sa fiarba domol pina scade complet. Daca va place, adaugati un praf de cimbru, pentru gust, amestecati si inchideti focul.

Asezati pe un platou varza calita si puneti in centrul platoului ciolanul. Nu uitati sa desfaceti o sticla cu vin. Cinstiti preparatul boieresc din cind in cind, cu masura. Pofta buna!